Politic

Guvernatorul BNR ar câştiga în turul doi la prezidenţiale

330576-isarescuMugur Isărescu, deşi n-a declarat vreodată că ar intenţiona, toamna  viitoare, să intre în cursa pentru Cotroceni, se regăseşte în topul preferinţelor românilor de câte ori cineva comandă un sondaj. Ultimul, realizat de INSCOP Research în perioada 7-14 noiembrie  pe un eşantion de 1055 de persoane, ni-l relevă pe Isărescu drept favorit în turul doi la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Guvernatorul BNR, cu o candidatură aflată încă la stadiul de zvon politic, ar câştiga o competiţie în turul doi cu actualul premier. 52,7% la 47,3% ar fi scorul în defavoarea lui Victor Ponta. Nici preşedintele Senatului, respectiv celălalt lider USL, Crin Antonescu, nu ar avea o soartă distinctă. În faţa acestuia, Isărescu ar bifa nu mai puţin de 62,9% din sufragii.
Dacă îl scoatem pe Mugur Isărescu din ecuaţia electorală, favorit la fotoliul prezidenţial în turul al doilea devine Victor Ponta. Primul ministru l-ar învinge pe partenerul său de alianţă, Crin Antonescu, cu 56,6% la 43,4%. Premierul, evident, s-ar impune şi în faţa lui Mihai Răzvan Ungureanu, 60,1% la 39,9%, dar şi în faţa lui Cătălin Predoiu, 69,5% la 30,5%.
Crin Antonescu, de asemenea, ar câştiga lejer în faţa lui Predoiu, 68,7% la 31,3%, dar într-o dispută cu MRU s-ar impune la limită, 52,4% la 47,6%.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!