După câteva luni bune în care acest serviciu preluat de Societatea Comercială Giurgiu Servicii Locale SA a fost autorizat, adică au fost stranse toate avizele necesare si s-au intrunit toate conditiile pentru a deveni functional, astazi echipajul insarcinat cu capturarea maidanezilor a iesit pe teren. Masina achizitionată de municipalitate pentru a transporta cainii prinsi este dotata cu patru custi in care sunt inchise animalele ridicate de pe strazi, cu acest autovehicul, cainii fiind dusi la adapostul de lângă Canalul Plantelor. La ţarc, animalele sunt preluate de către medicul veterinar şi li se oferă asistenţă medicală, fiind sterilizate si tratate, în cazul in care sunt diagnosticate cu vreo afectiune. Echipa care se ocupă acţiunea de strangere de caini este formată din trei persoane, un şofer şi doi hingheri. În această dimineaţă, primii doi câini capturaţi au fost cei din spatele CEC-ului de pe şoseaua Bucureşti, urmaţi de alţi trei câini, din Parcul Clopotari. Echipajul a continuat cu prinderea câinilor în zona Vlad Ţepeş, pe strada Avram Iancu şi în centrul oraşului, în spatele CEC-ului, fiind estimată capturarea unui număr total de 20 de câini, numai în prima zi. Cei care doresc sa adopte un patruped se pot adresa municipalitatii, dar trebui sa stie ca isi vor asuma o responsabilitate, pentru care vor semna. Cainii vor primi cip si vor fi fotografiati, iar daca vor ajunge din nou in strada, titularul contractului de adoptie va fi amendat.
știre anterioară
știre următoare