Sport

Interes scăzut al microbiştilor giurgiuveni pentru meciul cu Zagreb

tribune goale

Cu toate că partida de joi, 27 noiembrie, este ultima susţinută de Astra pe teren propriu în această ediţie a Europa League, microbiştii giurgiuvenii nu arată prea mare interes faţă de acest meci. Cu o zi înaintea meciului de joi, cu Dinamo Zagreb, de-abia se vânduseră câteva sute de bilete, clubul Astra fiind nevoit să împartă invitaţii „fără număr”, pentru ca stadionul să nu pară gol. 

 Astra Giurgiu riscă să înregistreze joi, la meciul cu Dinamo Zagreb, una dintre cele mai scăzute asistenţe din acest sezon. Ora înaintată, frigul, forma echipei, dar şi ratarea calificării în „primăvara” europeană, i-a făcut pe mulţi giurgiuveni să spună „pas” prezenţei pe stadion. Cu o zi înainte de startul partidei, reprezentanţii clubului anunţă că în tribune vor fi peste 2.000 de spectatori.

Lucru puţin probabil în condiţiile în care majoritatea celor pe care se bazează oficialii „astralilor” au primit invitaţii la meci. De lipsa de interes a giurgiuvenilor ne-am convins miercuri după-amiază când, la cele două case de bilete, o singură persoană a cumpărat tichete. Este vorba despre o doamnă, care recunoaşte faptul că n-a fost niciodată pe stadion, însă este ţinută la curent cu toate noutăţile de soţul său, fan înrăut al „astralilor”.

Meciul dintre Astra şi Dinamo Zagreb, ultimul disputat în acest sezon de Europa League pe stadionul „Marin Anastasovici” este programat joi, de la ora 22.05. Croaţii s-au impus în tur cu 5-1. În cazul unei victorii, giurgiuvenii au şanse mari să încheie prima lor participare în grupele Ligii Europa pe locul 3.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!