Actualitate Comunicate Cultură Educație La zi Social

Interviu: Valentin Niță, Manager Proiect Asociația Viață și Speranță, Giurgiu

Despre toleranță și combaterea discriminării persoanelor seropozitive din Județul Giurgiu am discutat cu Valentin Niță, Manager al proiectului „Empowerment și advocacy pentru respectarea drepturilor și combaterea discriminării persoanelor seropozitive” în cadrul conferinței de lansare. Proiectul este derulat de Asociația Viață și Speranță 2003 Giurgiu în parteneriat cu Federația UNOPA (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014- 2021.
Valentin ne-a povestit despre cum este afectată viața persoanelor seropozitive de discriminare și despre proiectul pe care îl coordonează.

Rep.: Cum s-a născut ideea proiectului ? De unde s-a plecat…
Valentin Niță:
Ne luăm informațiile direct de la beneficiarii noștri, iar discuțiile cu ei ne-au relevat faptul că deseori se confruntă cu situații de discriminare și încălcare a drepturilor, respectiv: accesul pe piața muncii, accesul la servicii medicale (în special servicii stomatologice) și în comunitate.
Având această problemă a beneficiarilor noștri în minte, ne-am propus să căutăm acea finanțare care să ne ofere oportunitatea de a iniția o acțiune concretă în acest sens. Resursele pentru activități de prevenire și combatere a fenomenelor de discriminare, marginalizare și conștientizare a comunităților locale în ceea ce privește drepturile persoanelor seropozitive nu beneficiază aproape deloc de finanțare. Programul Active Citizens Fund România finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 a însemnat o oportunitate pentru organizația noastră.
Rep.: Care sunt activitățile pe care le veți realiza?
Valentin Niță: Proiectul pe care îl vom implementa în următoarele 16 luni propune o abordare integrată a problematicii nivelului scăzut de conștientizare a cetățenilor din județul Giurgiu, în ceea ce privește drepturile persoanelor seropozitive, concentrându-se în principal pe multiplele aspecte care determină situații de discriminare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
Principalele pachete de activități ale proiectului sunt:
“LEARN”: instruirea persoanelor seropozitive cu privire la utilizarea conceptelor și instrumentelor specifice de advocacy și drepturile omului în context HIV/SIDA.
“EMPOWER”: mobilizarea persoanelor seropozitive cu scopul de a semnala încălcarea drepturilor și situațiile de discriminare prin intermediul unui grup de acțiune civică.
“ADVOCACY”: facilitarea dialogului între persoanele seropozitive și actorii locali prin realizarea unui eveniment cu tema “Drepturile omului în context HIV/SIDA” în cadrul căruia vom aduce în atenția stakeholderi-lor locali cazurile de discriminare și de nerespectare a drepturilor persoanelor seropozitive semnalate de grupul de inițiativă civică.
“ACTION”: promovarea toleranței, ne-discriminării și respectării drepturilor persoanelor seropozitive prin desfășurarea unei campanii care va atrage atenția asupra situațiilor de discriminare și încălcare a drepturilor persoanelor seropozitive pe plan local.

Rep.: Era nevoie de acest proiect ?
Valentin Niță: Da, mai ales în contextul zilelor noastre! Combaterea fenomenului de discriminare a celor mai vulnerabili dintre noi nu trebuie să se oprească niciodată. Fiecare dintre noi are dreptul la un nivel de viață adecvat și un nivel de bunăstare ridicat. Discriminarea pe care o înfruntă persoanele seropozitive le afectează negativ starea socială, economică și psihică.
Rep.: Nu este ușor să obțineți finanțări si totusi nu renuntati ?
Valentin Niță: Este o provocare permanenta pentru noi! Pentru domeniul ONG, în general, este o provocare să găsească resurse financiare care să le ajute să rezolve problemele comunităților în care își desfășoară activitatea. Ducem o luptă continuă pentru a atrage fonduri. Aici aș dori să adaug și faptul că nici misiunea organizației noastre nu este vandabilă, prin urmare lupta pentru obținerea de finanțări este de două ori mai grea decât în mod obișnuit.
Rep.: Care sunt planurile Asociatiei?
Valentin Niță: În perioada următoare, implementăm proiectul „Empowerment și advocacy pentru respectarea drepturilor și combaterea discriminării persoanelor seropozitive”. În prima jumătate a anului viitor vom da startul și unei campanii locale, online sau de strada, privind drepturile si nondiscriminarea persoanelor de etnie romă. Pe termen lung, ne dorim să dezvoltăm și alte proiecte care să vizeze o serie de probleme ale comunității noastre în parteneriat cu actorii locali interesați să vină alături de noi.

Rep.: Mult succes in activitatile propuse. Va asiguram de intreaga disponibilitate in diseminarea informatiilor si, de ce nu, de deschiderea noastra in construirea unui parteneriat durabil.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!