Consultantul politic Cozmin Guşă este de părere că preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni pe fondul unei campanii curate, cu un mesaj clar anti-Ponta şi anti-baroni, motiv pentru care trebuie să-şi menţină acest mesaj.
”Băsescu a ajuns să conducă 10 ani România din cauza a două greşeli, sau inadvertenţe, spuneţi-le cum vreţi. Mai întâi, un om educat şi foarte bine instruit de către statul român, l-am numit aici pe Adrian Năstase, a preferat lăcomia şi un anumit subiectivism în locul unei guvernări bune şi a unei reformări politice, de care era în stare. Acestea i-au fost fatele, iar Băsescu a câştigat primul mandat. Al doilea l-a câştigat după ce un alt lider PSD, poate la fel de sofisticat, educat şi bine instruit precum Năstase, Mircea Geoană, s-a dovedit indisciplinat în campanie. Nu avem ce-i reproşa lui Băsescu, de vreme ce doi oameni, cu mult mai multă carte şi mai multă aplicabilitate, au făcut greşeli majore în campanie şi nu numai.
În cazul lui Iohannis, al cărui mandat – spre deosebire de al lui Băsescu – ni-l dorim repetat, este necesar să-şi păstreze textura mandatului. Votul majoritar anti-Ponta şi anti-baroni, vot evident negativ venit din partea cetăţenilor trebuie să-i fie precum un far călăuzitor. Trebuie neapărat să-şi menţină această textură a mandatului, să ducă la bun sfârşit această antibaroniadă, altfel va avea probleme. Cu această debaronizare a României trebuie să bată pas de defilare Klaus Iohannis spre un al doilea mandat la Cotroceni, care înseamnă, practic, reconstrucţia României.”