Duminică, 18 octombrie, o zi de toamnă frumoasă, cu mult soare! Jurnaliştii giurgiuveni, înarmaţi cu undiţe şi mulinete, au luat cu asalt malurile bălţii de la Mihăileşti, pentru a participa la cea de-a doua ediţie a Cupei Presei la Pescuit, competiţie organizată de copreşedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan. Au venit, în treacăt, pentru a le ura fir întins jurnaliştilor şi copreşedintele Dumitru Beianu şi liberalul Dumitru Păun.
Participanţii şi-au aşezat frumuşel undiţele pe malul bălţii şi au aşteptat să pice şi peştele. Unii au fost mai norocoşi şi au prins câţiva baboi mai de soi, alţii s-au bucurat pentru fiecare peştişor prins.
De departe cel mai bun pescar a fost organizatorul, Gheorghe Ştefan care, după primele 10 secunde de când a întins lanseta a şi prins o ştiucă de vreo 54 de centimetri. Experienţa sa în domeniu şi-a spus cuvântul, Gheorghe Ştefan fiind ani la rând pe podium la concursurile organizate la nivel naţional destinate pescarilor la ştiucă. Mai mult, acesta le-a oferit şi o lecţie de adevărată miestrie pe baltă. Practic, prin această demonstraţie a arătat că poveştile pescăreşti au şi cap, şi coadă!
Şi colegul de breaslă Liviu Petrişor a fost mai norocos, el a prins un crap de un kilogram şi jumătate, captură ce i-a asigurat şi câştigarea cupei pentru cel mai bun trofeu.
După câteva ore, competiţia s-a încheiat şi clasamentul a fost următorul: Marele trofeu – Liviu Petrişor, locul I – Giurgiu tv, locul II – Săptămâna giugiuveană, iar pe locul III, decis ad-hoc – Valahia tv.
După evaluarea capturilor şi premiere, a urmat sărbătorirea aşa cum se cuvine. Pentru asta, organizatorul a pregătit bucate alese: borş şi saramură de peşte. În consecinţă şi această a două ediţie a fost una reuşită, motiv pentru care Gheorghe Ştefan promite alte competiţii, cel puţin la fel de frumoase, pentru anul viitor.
Mariana Mitroi