Actualitate Politic

La Bolintin Deal, PNL are în structura de conducere oameni cu iniţiativă

pnl bolintin Conform Hotărârii Consiliului Naţional al noului PNL, adoptată la finele lunii ianurie, până la sfârşitul lunii martie trebuie înfiinţate comitetele locale executive. De aceea, şi la nivel judeţean, aproape zilnic, au loc asemenea întâlniri. Liberalii giurgiuveni ştiu că rolul respectivelor structuri este unul important pentru viitorul PNL, atât din perspectiva alegerilor locale sau parlamentare din 2016, cât, mai ales din cea a alegerilor interne din PNL planificate pentru 2017.

Astfel, în prezenţa unor membri marcanţi ai PNL Giurgiu, a celor doi copreşedinţi Raluca Surdu şi Gheorghe Ştefan, a avut loc zilele trecute şedinţa de constituire a Comitetului executiv local al PNL în comuna Bolintin Deal; o comună aflată în plină expansiune economică şi care are în frunte un primar gospodar – Emilian Bănică. Alături de acesta, în comitetul local sunt oameni cu iniţiativă, oameni care vor să lase ceva în urma lor.

“Acum că ne-am constituit ca şi structură locală, misiunea noastră este aceea de a ne implica prin oamenii noştri şi împreună să putem dezvolta şi mai mult zona. E important că avem susţinerea conducerii judeţene. Mai mult, avem un primar gospodar, pe care îl susţinem în continuare. E lesne de observat că, la Bolintin Deal există preocupare pentru atragerea investiţiilor fiindcă suntem conştienţi că numai aşa putem dezvolta comunitatea. Ne pasă de  viitorul comunei şi, prin urmare, avem în atenţie o sumedenie de proiecte. Ne interesează, în mod special,  dezvoltarea infrastucturii, fie că vorbim despre drumuri sau despre utilităţi. Ne preocupă, de asemenea, şi bunăstarea oamenilor din comună. Avem planuri mari pentru viitor”, a conchis, după şedinţa de constituire, copreşedintele PNL Bolintin Deal, Mihnea Boerescu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!