Sport

Lenţi, previzibili, limitaţi

Ploaia de atribute optimiste s-a oprit. I-a luat locul o secetă densă, compactă. Ne trezim din nou ca după un duş scoţian şi realizăm cât de ridicol ne-am manifestat când am înaintat acele procente echitabile. Fifty-fifty am apreciat noi, clar inconştient, şansele de calificare. De parcă n-am fi urmat să întâlnim Ajax şi Inter. De parcă ne-am fi pregătit de confruntări cu Ekranas şi Spartak Trnava. În sfârşit, ne-am trezit la realitate de Valentine’s Day. Urâtă (falsă) revelaţie într-o tandră zi a îndrăgostiţilor.

Altfel, fotbaliştii Stelei, de bine de rău, faţă de clujeni, şi-au creat câteva ocazii de a marca. Chipciu de două ori în prima repriză, Adi Popa şi, mai ales, Rusescu, în al doilea mitan, puteau fructifica măcar o dată pentru un retur care ar fi umplut tribunele Naţionalului. Aşa însă, după acest (dublu) 0-2 este greu de crezut că se va mai călca cineva pe picioare la casele de bilete, la jumătatea săptămânii viitoare.

Pe de altă parte, şi o bătrânică care nu a vizionat vreodată o partidă de fotbal ar fi putut să constate diferenţa valorică dintre noi şi ei. Faptul că ai noştri, în nici un moment al jocului nu au părut că fac parte din acelaşi film cu adversarii. Când pasezi lent, ca după înmormântare, cânt toate atacurile sunt previzibile şi statice, când ecartul de bagaj tehnic individual este mai adânc decât Groapa Marianelor, nu poţi pretinde multe. Ba nu, poţi pretinde fix nimic.

În continuare vă prezentăm toate rezultatele şaisprezecimilor din Europa League, meciuri disputate joi seara.

Ajax Amsterdam – Steaua Bucureşti 2-0

Internazionale Milano – CFR Cluj 2-0

Anzhi Makhachkala – Hannover 3-1

Zenit Sankt Petersburg – Liverpool 2-0

Bate Borisov – Fenerbahce Istanbul 0-0

Atletico Madrid – Rubin Kazan 0-2

SSC Napoli – Viktoria Plzen 0-3

Bayer Leverkusen – Benfica Lisabona 0-1

Tottenham Hotspur – Olympique Lyon 2-1

Sparta Praga – Chelsea 0-1

Dinamo Kiev – Girondins Bordeaux 1-1

Newcastle United – Metalist Harkov 0-0

Levante Valencia – Olympiakos Pireu 3-0

Borussia Monchengladbach – Lazio Roma 3-3

VfB Sttutgart – Genk 1-1

FC Basel – Dniepr 2-0

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!