Disputată sâmbătă după-amiază, etapa a doua a Ligii Judeţene de Fotbal n-a oferit prea multe surprize. Campioana Arsenal Malu şi CSM Dunărea Giurgiu au încheiat fără gol un meci echilibrat, în timp ce Argeşul Mihăileşti a demonstrat în derby-ul cu Zmeii Ogrezeni că rămâne cea mai importantă echipă din Seria Nord.
Dacă în runda inaugurală oaspeţii reuşeau numai o victorie, prin Avântul Floreşti, de această dată “vizitatorii” s-au întors cu “tolba plină” din opt deplasări.
Cea mai importantă victorie “afară” s-a consemnat la Ogrezeni, acolo unde Zmeii au fost mieluşei în partida cu Argeşul Mihăileşti. Fără golgheterul Ionuţ Marin plecat în Teleorman, la Unirea Brânceni, formaţia patronată de Georgel Gheorghe a cedat în derby-ul cu Argeşul Mihăileşti.
Fosta campioană Petrolul Roata dă semne de revenire, impunându-se clar la Bolintin (scor 4-0). Cea mai titrată formaţie din Liga a IV-a este penultima în clasament urmând să aibă viaţă grea şi în acest sezon.
Surprizele plăcute ale Seriei Nord sunt Avântul Floreşti şi Unirea Joiţa singurele cu punctaj maxim după două runde (alături de Mihăileşti).
Fotbal şi nervi la Malu
Aşteptat cu interes mai ales după demonstraţia de forţă din prima rundă meciul dintre Arsenal Malu şi CSM Dunărea Giurgiu a fost unul spectaculos din care a lipsit… golul.
Cele două echipe şi-au împărţit reprizele şi punctele. Au ieşit în evidenţă portarii ambelor formaţii (George Barbu respectiv Marius Popa) care şi-au demonstrat încă o dată valoarea şi “centralul” Alexandru Tunaru care a iertat un jucător de la CSM Dunărea de eliminare în prima repriză făcându-şi astfel viaţa grea în actul secund.
De remiza de la Malu a profitat Unirea Izvoarele care s-a impus cu 4-1 pe terenul Spicului Izvoru. Gazdele au condus cu 1-0, însă vicecampionii au revenit ulterior prin Asan, Pârvu, Boteanu şi Rădulescu reuşind astfel să “răzbune” înfrângerea de anul trecut.
Şi în “Sud” trei formaţii au maximum de puncte după două runde. În afară de Unirea Izvoarele au bifat două victorii AS Prundu şi Real Colibaşi.
Iată rezultatele complete ale etapei a II-a şi clasamentele celor două serii:
Seria Sud Progresul Valea Dragului – REAL VĂRĂŞTI 4-5 Dunărea Oinacu – REAL COLIBAŞI 1-2 Viitorul Vedea – AS PRUNDU 2-3 AS MIHAI BRAVU – Argeşul Hotarele 4-1 MIHAI VITEAZUL CĂLUGĂRENI – Voinţa Slobozia 3-2 Spicul Izvoru – UNIREA IZVOARELE 1-4 Arsenal Malu – CSM Dunărea Giurgiu 0-0 Seria Nord FC Bolintin Malu Spart – PETROLUL ROATA 0-4 SILVER INTER ZORILE – Voinţa Toporu 2-1 VOINŢA PODIŞOR – AS Buturugeni 4-3 AVÂNTUL FLOREŞTI – AS Singureni 4-2 Olimpia Mârşa – VIITORUL TÂNTAVA 2-4 Luceafărul Trestieni – UNIREA JOIŢA 1-3 Zmeii Ogrezeni – ARGEŞUL MIHĂILEŞTI 1-3
SUD NORD 1. Izvoarele 6p 1. Mihăileşti 6p 2. Colibaşi 6p 2. Joiţa 6p --------------------- --------------------- 2. Prundu 6p 3. Floreşti 6p 4. Malu 4p 4. Roata 3p 5. CSM Dunărea 4p 5. Buturugeni 3p 6. Hotarele 3p 6. Singureni 3p 7. Slobozia 3p 7. Tântava 3p 8. Mihai Bravu 3p 8. Ogrezeni 3p 9. Vărăşti 3p 9. Toporu 3p 10. Călugăreni 3p 10. Zorile 3p 11. Oinacu 0p 11. Podişor 3p 12. Vedea 0p 12. Mârşa 0p --------------------- --------------------- 13. Izvoru 0p 13. FC Bolintin 0p 14. Vl. Dragului 0p 14. Trestieni 0p
Etapa următoare este programată sâmbătă, 19 septembrie. Cel mai aşteptat meci va fi cu siguranţă Unirea Izvoarele – Arsenal Malu, formaţii care în stagiunea precedentă şi-au împărţit trofeele. Malu a devenit campioană, în timp ce Izvoarele a cucerit faza judeţeană a Cupei României.
Bogdan Vladu