Etapa şi schimbarea de lider în Liga a IV-a de fotbal. Unirea Izvoarele a înregistrat primul eşec din acest retur şi a pierdut primul loc în „Sud”. Argeşul Mihăileşti continuă să rămână singura formaţie neînvinsă din campionat şi revine la şefia Seriei Nord.
Surpriză de proporţii în cea de-a XVIII-a etapă a Ligii Judeţene. Spicul Izvoru a reuşit să învingă pe teren propriu Unirea Izvoarele la capătul unui meci cu puţine faze de poartă.
Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 13 de Andrei Feraru care l-a învins pe Alin Preoteasa cu un şut la colţul scurt din interiorul careului.
Căldura de pe „Nova Spicul” i-a anesteziat pe oaspeţi. Cu o defensivă neinspirată, un mijloc fără idei şi un atac steril, Izvoarele a cedat nu numai primul joc din acest retur ci şi primul loc în Seria Sud.
Unirea a demonstrat şi faptul că nu se simte deloc bine „afară”. Din cele trei deplasări din a doua parte a campionatului, jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Belea au obţinut numai 4 puncte. Prea puţin pentru o formaţie ce şi-a propus titlul în acest sezon.
De pasul greşit al Unirii a profitat din plin Arsenal Malu. „Tunarii” au câştigat cu 4-1 la Hotarele şi s-au instalat pe primul loc în clasament.
Victorie importantă şi pentru Viitorul Vedea la Slobozia. „Gaşca nebună” adună puncte pe bandă rulantă şi se apropie vertiginos de cele două locuri care asigură calificarea la barajul pentru desemnarea campioanei.
CSM Dunărea se impune la Călugăreni
Formă bună şi pentru CSM Dunărea Giurgiu care s-a impus pe terenul vicecampioanei. Mugurel Vrabie a fost din nou decisiv pentru echipa municipalităţii.
Schimbare de lider şi în Seria Nord. Singura formaţie neînvinsă din fotbalul giurgiuvean a revenit pe primul loc. Argeşul Mihăileşti a câştigat cu 1-0 („specialitatea casei” în deplasare) şi a trecut de Zmeii Ogrezeni care a stat în această rundă.
Campioana Petrolul Roata s-a chinuit cu nou-promovata FC Naipu, dar a obţinut cele trei puncte, în timp ce Silver Inter Zorile surprinde cu o nouă victorie, de această dată contra celor de la FC Bolintin.
Iată rezultatele complete ale etapei a XVIII-a şi clasamentele celor două serii:
Seria Sud Voinţa Slobozia – VIITORUL VEDEA 0-1 SPICUL IZVORU – Unirea Izvoarele 1-0 Mihai Viteazul Călugăreni – CSM DUNĂREA GIURGIU 1-2 AS Prundu – REAL COLIBAŞI 1-2 Argeşul Hotarele – ARSENAL MALU 1-4 DUNĂREA OINACU – Real Vărăşti 2-1 Progresul Valea Dragului a stat. Seria Nord VOINŢA PODIŞOR – Olimpia Mârşa 5-2 PETROLUL ROATA – FC Naipu 2-1 SILVER INTER ZORILE – FC Bolintin Malu Spart 3-1 AS Buturugeni – ARGEŞUL MIHĂILEŞTI 0-1 AVÂNTUL FLOREŞTI – Unirea Cosoba 3-0 AS CREVEDIA MARE – Luceafărul Trestieni 5-2 Zmeii Ogrezeni a stat. SUD NORD 1. Malu 43p 1. Mihăileşti 39p 2. Izvoarele 43p 2. Ogrezeni 37p --------------------- --------------------- 3. Vedea 40p 3. Zorile 35p 4. Călugăreni 31p 4. Roata 34p 5. CSM Dunărea 28p 5. FC Bolintin 24p 6. Izvoru 26p 6. Buturugeni 22p 7. Slobozia 20p 7. Floreşti 22p 8. Oinacu 20p 8. Podişor 22p 9. Hotarele 19p 9. Mârşa 17p 10. Colibaşi 16p 10. Crevedia Mare 16p 11. Prundu 11p 11. Cosoba** 13p --------------------- --------------------- 12. Vl. Dragului 9p 12. Naipu 11p 13. Vărăşti* 4p 13. Trestieni** 6p * Formaţie penalizată cu 6p. ** Formaţii penalizate cu 2p.
Următoarea etapă este programată sâmbătă, 18 aprilie, cu începere de la ora 16.00. Cele mai interesante meciuri vor avea loc la Giurgiu între CSM Dunărea şi Spicul Izvoru (Seria Sud) respectiv Mihăileşti între Argeşul şi Silver Inter Zorile (Seria Nord).
Text şi foto: Bogdan Vladu