Gata, s-a întâmplat. Am trăit-o şi p-asta. Primul meci de Liga I disputat aici, la noi, pe malul Dunării, a avut loc duminică, 23 septembrie, începând cu orele 19.00. Au fost mai bine de 4000 de spectatori în cele două tribune ale noului stadion, spectatori ce s-au manifestat civilizat şi entuziast, de parcă ne-am fi aflat într-o mică urbe germană.
Acest Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş 4-0 (0-0) va intra în istoria fotbalului local, cu siguranţă. Mai ales că e vorba de o victorie clară, cu patru goluri unul mai frumos decât altul, patru goluri ce au adus-o pe Astra în postura de a avea cel mai bun golaveraj din Liga I.
Pentru două ore şi jumătate, adică până în jurul orei 23.15, duminică seara, Astra Giurgiu a fost chiar pe primul loc în campionat, respectiv până la finele meciului Pandurii Tg. Jiu – CFR Cluj 2-1 (0-0). În aceeaşi ordine de idei, cele 20 de puncte adunate în 9 etape – cu o linie de clasament surprinzând 6 victorii, două egaluri şi o singură înfrângere (3-4 cu Steaua) – sunt întregite de un golaveraj de excepţie, 22-11, peste al Stelei, considerată, pe bună dreptate, cea mai ofensivă trupă din România la ora actuală.
Gigi Mulţescu, aflat la a cincea victorie consecutivă de când a preluat echipa de la Bogdan Stelea, a aliniat următorul unsprezece, cu schimbările de rigoare: Gavrilaş – Enache, Ben Youssef, Găman, Junior – Tembo, Takayuki, William (Ivanovski ’66), Distefano (Vădrariu ’74) – Budescu, Fatai (Seidu Seto ’80). Pentru Astra Giurgiu, cele patru goluri au fost înscrise în repriza secundă de către Distefano ’51, Budescu ’54, Tembo ’61 şi Seidu Seto ’87.
