Sport

În 2021, România vrea să organizeze Universiada de Vară

tribuna-studentuluiMarţi, 10 martie, România îşi va lansa candidatura pentru organizarea Universiadei de Vară, ediţia 2021. Ţara noastră a mai organizat această competiţie în 1981, candidatura de faţă fiind susţinută acum nu numai de către şeful statului, Klaus Iohannis,  dar şi de către unele legende ale sportului autohton, foşti campioni olimpici precum Nadia Comăneci, Andreea Răducan sau Mihai Covaliu.

Organizarea acestei competiţii este considerată a fi cel mai mare proiect de ţară după intrarea în NATO şi UE, pentru ca acest plan să devină realitate fiind necesară susţinerea guvernului în vederea depunerii candidaturii de către Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar şi achitarea unei taxe de înscriere de 10.000 de euro până la sfâşitul lunii în curs.

România a primit în septembrie 2014 invitaţia oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii.

Singura Universiadă organizată de România, cea din 1981, s-a bucurat de participarea a 2930 de studenţi sportivi amatori din 86 de ţări. În acel an, românii au obţinut medalii la toate cele 10 discipline ale Universiadei şi s-au clasat pe locul doi pe naţiuni în clasamentul final.

Organizarea Universisadei de Vară 2021 ar reprezenta pentru România o oportunitate majoră în dezvoltarea durabilă a brandului de ţară.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!