
FOTO: Daniel Grecu, informatiadegiurgiu.ro
Reprezentanţii clubului Astra răsuflă uşuraţi. Cel mai bun jucător al giurgiuvenilor din acest sezon, portarul Silviu Lung junior, a decis să-şi prelungească şederea la clubul giurgiuvean. Anunţul a fost făcut de preşedintele executiv al Astrei, Narcis Răducan după meciul câştigat de giurgiuveni, scor 3-1, în „sferturile” Cupei Ligii.
„Îngerul păzitor” al buturilor Astrei Giurgiu, Silviu Lung junior, şi-a prelungit la finele acestei săptămâni contractul cu vicecampioana României. Noua înţelegere expiră în 2017.
Anunţul a fost făcut de preşedintele executiv al Astrei, Narcis Răducan, după calificarea giurgiuvenilor în „semifinalele” Cupei Ligii.
Informaţia a fost confirmată şi de internaţionalul român la „Gala astralilor 2014” eveniment ce a avut loc duminică seară la Ateneul „Nicolae Bălănescu” din Giurgiu.
Silviu Lung junior a fost eroul Astrei în cele două finale care au adus primele trofee din istoria clubului: Cupa şi Supercupa României. În ambele meciuri decisive Astra a învins-o pe Steaua la penaltiuri, Lung fiind ales de fiecare dată „omul meciului”.
Portarul în vârstă de 25 de ani a avut o evoluţie apreciată şi în acest sezon atât în campionat cât şi în Europa League.
Acesta a fost integralist atât în cele 17 meciuri susţinute de Astra în Liga I, dar şi în cele 10 partide susţinute de giurgiuveni în Europa League.
2,3 milioane de euro este cota lui Silviu Lung jr. pe site-ul de specialitate transfermarkt.de. Conform aceleiaşi surse, Lung este al treilea cel mai valoros fotbalist din lotul antrenat de Oleg Protasov după Constantin Budescu (2,7 milioane de euro) şi Junior Morais (2,5 milioane de euro).
150 de prezenţe în Liga I are Silviu Lung junior, 93 din ele fiind în tricoul Astrei.
Dacă Silviu Lung junior a fost primul jucător care şi-a prelungit în această perioadă contractul cu „astralii”, Aurelian Chiţu este al doilea jucător după Alassane Toure care-şi reziliază contractul cu formaţia de la malul Dunării.
Zagreb, momentul de „glorie”
Adus liber de contract în această vară după ce evoluase ultima dată la Valenciennes, în prima ligă franceză, Chiţu (23 de ani) n-a impresionat la Astra. În campionat a bifat 143 de minute în 4 partide, în Cupa României a evoluat o repriză în înfrângerea de la Mioveni, în timp ce în Europa League a evoluat în 3 jocuri (91 de minute).
Cel mai bun meci făcut de fostul component al Academiei lui Gheorghe Hagi a avut loc pe 18 septembrie, în meciul pierdut clar de Astra la Zagreb (scor 1-5). Chiţu a marcat atunci singurul gol al „astralilor”, aceasta rămânând de altfel şi singura reuşită a mijlocaşului de bandă.
Bogdan Vladu