Actualitate Social

VIDEO: Mai multe victime decât au fost anunţate iniţial! VEZI AICI ce s-a întâmplat în urma accidentului de la Daia

Poliţiştii rutieri giurgiuveni au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, după cercetări mai amănunţite, astfel că, există, de fapt, 3 răniţi în accidentul de la Găujani şi un mort şi 4 răniţi în evenimentul rutier de la Daia.
ACCIDENT - BUZAU

Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, ne-a declarat că, în cazul accidentului de pe Dn 5 C, a fost implicat un şofer, în vârstă de 62 de ani, din Bucureşti, care, în timp ce conducea un autocar, cu 15 pasageri, la un moment dat, neadaptând viteza în curbă, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat. Trei oameni, ale căror vârste sau domiciliu nu sunt cunoscute încă, au fost răniţi uşor( spun cei de la IPJ) şi au fost transportaţi la Spitalul Judetean Giurgiu.
Apoi, în accidentul de la Daia, produs tot joi seară, aproape simultan cu cel de la Găujani, au fost de fapt 4 victime, rănite, între care şi un copil de 12 ani. Maşina implicată în evenimentul din urmă, un Range Rover mai exact, era condusă de un american, în vârstă de 41 de ani. În autoturism se aflau soţia şoferului, de 48 de ani, copilul său, dar şi un alt bărbat, în vârstă de 46 de ani. Americanul, pe fondul ceţii şi al carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi a intrat cu jeep-ul într-un cap de pod.
Niciunul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan, iar cercetările continuă.
http://www.youtube.com/watch?v=ozYed_13ZL4

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!