Actualitate Comunicate Economic La zi Politic

Mai puține drumuri la APIA pentru fermieri

830.000 de fermieri din România vor fi scutiți să mai alerge după hârtii pentru a beneficia de plățile directe.

✅ Fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, documente care nu sunt emise de terţi.

✅ Extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploataţiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi solicitate fermierilor. Instituțiile statului vor comunica între ele, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată.

✅ Agricultorii, mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte – se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare.

✅ Toate modificările sunt cuprinse într-un proiect de lege al parlamentarilor PNL, votat astăzi de Camera Deputaților și care va merge la președinte pentru promulgare.

✅ Acest proiect este parte dintr-un proces amplu de eficientizare a administrației, demarat de PNL și care va continua și în anii următori.

(Material comandat de PNL Giurgiu, cod manadatar financiar 11200025)

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!