A doua rectificare bugetară pe anul în curs, programată zilele acestea, va fi una negativă, conform declaraţiilor premierului Victor Ponta.
Din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde lei sub estimarea de la începutul anului 2013. Fie că a fost vorba de modificări intempestive ale legislaţiei bancare, fie că a fost vorba de o colectare mai slabă sau pur şi simplu de nerealizarea profitului estimat de BNR, cert este că, în final, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde la 14,7 miliarde lei.
Este de amintit că prima rectificare bugetară pe 2013 a fost avizată de Guvern în luna iulie, în timp ce acum câteva săptămâni, Victor Ponta anunţa că va exista în luna octombrie un rectificativ de tipul “luăm bani de la unii şi dăm la alţii”. Zilele acestea, Victor Ponta a adăugat că “în ultima şedinţă USL s-a discutat cum se stă cu banii, că vom avea rectificare negativă în acest moment.