Trezirea, ce-i drept, destul de rar, din somnul apăsător al unei urbe mici şi sărace, şi atragerea atenţiei tuturor asupra întregului judeţ Giurgiu s-au făcut, în ultima perioadă, cu ajutorul, dacă se poate spune aşa, al unor demnitari care poartă cu ei şi (re)numele nostru. Că vrem sau nu.
Interesant, tot despre produse alimentare este vorba şi acum, însă, de această dată, personajul este altul, la fel şi contextul.
Deputatul PNL Marin Anton( cunoscut pe plan local mai cu seamă din vremea când era liderul PDL Giurgiu) vrea modificări la Legea 321 privind comerţul cu alimente, iar ceea ce le-a atras atenţia presarilor a fost o măsură, aflată în dezbatere, privind închiderea supermarketurilor în weekend.
Aşa, românii ar fi nevoiţi să meargă mai des în piaţă, iar asta ar putea însemna încurajarea afacerilor producătorilor autohtoni. Scopul poate fi considerat onorabil, dar mijloacele au aprins spiritele. Bineînţeles că reprezentanţii marilor magazine au luat foc, iar presa a întors subiectul pe toate părţile.
Contactat telefonic, Marin Anton ne-a declarat că, de fapt, toată treaba ar fi pornit de la producătorii din Giurgiu care cer ca marfa lor proaspătă să ajungă pe rafturile supermarketurilor într-un procent mai mare decât se întâmplă în prezent. “Încă de anul trecut mi-au spus că accesul lor în supermarketuri este extraordinar de greoi şi plătesc foarte multe taxe şi li se impun anumite lucruri care nu sunt tocmai corecte şi… de piaţă”, a spus Marin Anton.
El a precizat că a discutat problema cu colegii săi liberali din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor şi că ar fi convenit împreună că ar fi timpul ca Legea 321 să sufere nişte modificări. “Deci, problema de bază este accesul producătorilor şi comercianţilor români în supermarketuri cu produsele alimentare proaspete. Dacă mergeţi în supermarketuri o să găsiţi legume, fructe, carne la raportul- 70 la sută import, 30 % autohtone”, a subliniat Anton. Parlamentarul a confirmat că a avut loc o primă întâlnire cu reprezentanţii marilor magazine pe acest subiect, iar că următoarele discuţii cu ei vor avea loc pe 12 martie.
În ceea ce priveşte cel mai arzător aspect al subiectului, cel privind închiderea supermarketurilor în weekend, parlamentarul a declarat că asta se întâmplă deja în alte ţări din Uniunea Europeană. “A creat foarte mare emoţie. Foarte afectaţi sunt cei care conduc supermarketurile. Ei promovează ideea că, vezi doamne, avem de gând să închidem magazinele în weekend şi lumea nu mai are de unde să îşi ia mâncare. Iar asta nu este adevărat. Se închid supermarketurile duminica şi-n Germania, în Occident, acolo este de mult această măsură. Lumea se va aproviziona de la piaţă, se va duce la piaţă”, a mai spus Anton.
Deputatul care a reuşit să-şi pună în cap toţi retailerii, dar şi parte din opinia publică, a mai declarat că, potrivit propriilor convingeri, Legea 321 nu ar fi funcţionat până acum în favoarea producătorilor autohtoni şi că, se pare, chiar reprezentanţii supermarketurilor ar vrea acum ca aceasta să fie abrogată.
Potrivit presei centrale, pentru marii comercianţi, închiderea magazinelor la sfârşit de săptămână ar însemna o scădere de până la 40 la sută a vânzărilor.
Problema ar fi că nici unii oameni de rând nu sunt de acord cu această măsură, iar în această seară, de la ora 19.00, la Valahia TV(www.valahiatv.ro, secţiunea LIVE), în jurnalul de ştiri, veţi putea afla şi opinia oamenilor simpli din Giurgiu despre măsuri complicate.
Cătălina Sfetcu
știre anterioară