Plutonierul major Doncea Cătălin, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, a ocupat locul al III-lea la faza finală a Campionatului de Tenis de masă organizat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 10-15 martie a.c. în localitatea Câmpulung Muscel, judeţul Argeş.
Jandarmul giurgiuvean a intrat în concurs la categoria de vârstă +45 de ani şi a adus medalia de bronz la Giurgiu pentru a treia oară. La această categorie de vârstă locul întâi a fost ocupat de reprezentantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud, iar poziţia a doua de reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
Subofiţerul jandarm este nelipsit de la această competiţie, încă din anul 2005 obţinând rezultate remarcabile.
– Locul I în anii 2011, 2012 şi 2013;
– Locul al III-lea în anul 2010;
– Locul al III-lea în anul 2009;
– Locul al II-lea în anii 2005 şi 2006.
Comunicat de presă Jandarmeria Giurgiu
știre următoare