La zi

Medicamente gratuite pentru pensionari cu venituri peste 700 de lei – una din neregulile constatate la Giurgiu

Publicarea raportului Curţii de Conturi pe anul 2011 a adus în prim plan şi o serie de instituţii din judeţul Giurgiu, unde s-au constatat nereguli. Una din aceste instituţii este Casa de Asigurări de Sănătăte. Prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a fost, însă, recuperat, integral, în anul 2012.

Aproape 21.000 de lei este suma pe care Casa de Asigurări de Sănătate a recuperat-o, în 2012, de la medicii care au prescris medicamente gratuite pensionarilor ce aveau venituri mai mari de 700 de lei lunar, aceasta fiind, de altfel, una din principalele nereguli constatate de inspectorii Curţii de Conturi.

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate este convins că, în aceste cazuri, nu a fost vorba despre rea-credinţă a medicilor care au prescris astfel de medicamente. Un alt aspect semnalat de acelaşi raport al Curţii de Conturi este cel legat de prescrierea de medicamente pentru persoane decedate.

Verificările efectuate de CAS în cursul anului 2012 au dus la descoperirea acestor nereguli înainte să fie semnalate de Curtea de Conturi, iar prejudiciul a fost recuperat în cursul anului 2012 „Neregulile constatate nu au fost foarte multe, prejudiciul nu a fost foarte mare şi niciunul din medicii cărora li s-au imputat aceste sume nu a contestat”, spune directorul CAS Giurgiu, Marin Constantin, care consideră că în toate cazurile a fost vorba doar despre erori.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!