La zi

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să comande Poliţia Locală, dar să plătească primăriile

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să scape de poliţişti transferându-i la poliţiile locale, numai că salariile ar urma să fie plătite de primării, din surse care nu sunt precizate. Poliţiştii disponibilizaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor ar putea trece la poliţiile locale, potrivit unei prevederi dintr-un proiect referitor la modificarea legii care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor instituţii. Numai că o astfel de variantă ar însemna în primul rând o discriminare a poliţiştilor locali, care au salarii mult mai mici decât cei din structurile teritoriale ale ministerului. „Poliţiştii care ar urma să vină din structurile teritoriale ale MAI vor păstra salarii care au un nivel mult mai mare decât cele din Poliţia Locală. Astfel, proiectul de lege are un caracter profund discriminatoriu şi nici nu menţionează din ce surse vor fi plătite salariile”, arăta Petre Roşu, secretarul municipiului Giurgiu.Lipsa unor prevederi referitoare la sursele financiare pentru asigurarea salariilor poliţiştilor care ar urma să treacă la poliţiile locale arată că Ministerul intenţionează să arunce această povară pe umerii consiliilor locale şi ai primăriilor. Acestea nu au însă posibilitatea de a suporta astfel de cheltuieli. În acelaşi timp, cu toate că financiar nu sunt prevăzute responsabilităţi ale ministerului, acesta ar urma să preia în bună parte controlul poliţiilor locale. Cu alte cuvinte, Ministerul va avea cu prepondenrenţă prerogative privind conducerea şi coordonarea Poliţiei Locale, dar pe banii primăriilor. Proiectul de lege este respins de reprezentanţii administraţiei locale, care cer Ministerului modificarea lui.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!