Toată suflarea românească este convinsă că pe 15 octombrie, când se vor încheia preliminariile pentru Mondialul brazilian, Olanda va strănuta duios şi dulce pe gazonul din Istanbul. Altfel spus, Turcia va îndeplini o simplă formalitate şi-şi va trece în clasament cele mai simple trei puncte din grupa D. Asta în timp ce noi, deşi vom face scor cu Andorra şi Estonia în decursul a 96 de ore, vom privi resemnaţi cum otomanul ne ia lua locul la baraj.
Să stăm un pic strâmb şi să judecăm drept. Cine îşi imaginează că Van Gaal le va spune lui Van Persie, Robben şi Van der Vaart să nu care cumva să transpire, că ar putea răci pe malul Bosforului, nu înţelege nimic. Sau discerne exclusiv din postura celui mai neaoş român. Care, firesc nu-i aşa, trebuie să ia în considerare o măgărie, un blat, o coterie, un quelque-chose, un ceva, acolo, care pute. Cum adică să joci pe bune dacă tu ai toţi sacii-n căruţă? Păi ce, nu eşti sănătos?
Oameni buni, Olanda are 30 de meciuri succesive fără înfrângere în preliminariile unui turneu final. În ultimele asemenea 30 de partide a înregistrat 27 de victorii şi trei egaluri. Iar ziua proastă – dacă se gândeşte cineva, într-adevăr justificat, la aşa ceva – s-a consumat. Van Persie a egalat la Tallin, din penalty, în minutul 92.
Aici nu suntem în Champions League unde după patru etape, Barca, Real, Manchester şi Bayern au câte 12 puncte, iar în ultimele două partide joacă doar cu rezervele şi juniorii. Aici vorbim de reprezentativele unor ţări, nu ale unor cluburi private cu un program infernal. Unor ţări civilizate, europene, cu tradiţie imensă în fotbal. Aici vorbim de blazonul unei naţionale care în vara viitoare se deplasează în Brazilia să câştige titlul mondial, nu să treacă de grupe. Aici nu vorbim de Românica, sau de Mica-Mare Ţiganiadă şi traficul de ţigări din vamă. Aici vorbim de Johann Cruyff, Neeskens şi Rinus Michels, de Marco Van Basten, Ruud Gullit şi Franck Rijkaard, de Louis van Gaal, Patrick Kluivert şi gemenii de Boer. Dacă nu înţelem atâta lucru, atunci, ştiţi ceva, nici că merităm să susţinem barajul.
Una peste alta, Olanda nu va pierde nici un meci în grupa D a prezentelor preliminarii, iar 19 puncte aici nu poate aduna decât România. Punct.