11 septembrie 2001. Ora 08.46. New York. Un Boeing 747 aparţinând American Airlines loveşte turnul nordic al WorldTradeCenter. 92 de pasageri la bord. Turnul sudic este lovit de un al doilea Boeing, de data asta al United Airlines, 19 minute mai târziu. Acesta are 65 de pasageri la bord, plus cinci terorişti Al-Qaeda. Al treilea Boeing 747 Amercian Airlines cu 64 de pasageri se prăbuşeşte peste Pentagon la 09.43, dărâmând faţada vestică a Departamentului Apărării. Un al patrulea (şi ultimul) se prăbuşeşte pe un câmp din Pennsilvania.
Spaţiul aerian al SUA este închis iar toate cursele comerciale şi particulare sunt anulate. Casa Albă şi Departamentul de Stat sunt evacuate.
În doar câteva fraze, aceasta este sinteza celui mai sângeros atac terorist din istorie. Un atac care a echivalat cu peste 3000 de victime, printre care şi patru cetăţeni români.
Cu 12 ani în urmă, simbolul capitalismul american, WorldTradeCenter, s-a năruit sub privirile împietrite ale unui întreg mapamond. Atentatele au fost comise de 19 membri Al-Qaeda, în numele Jihadului global, dar şi a celei mai stricte interpretări a legii sharia, funcţie de care Osama Bin Laden a înfiinţat organizaţia în 1988.
Peste toate, pe locul în care odinioară se înălţau Turnurile Gemene din New York, astăzi avem Turnul Libertăţii, denumit iniţial OneTradeCenter.