Deşi este pregătită să livreze căldură în condiţiile în care se anunţă o răcire substanţială a vremii, Uzina Termoelectrica anunţă că în scurt timp va opri căldura la datornici.
Meteorologii au emis, deja, cod galben pentru Giurgiu, în primă fază, anunţându-se ploi şi vânt, urmate, însă, de ninsori şi viscol. Aceasta însemnaă că şi temperaturile scad simiţitor şi vom avea nevoie de căldură în apartamente. SCUT este pregătită să facă faţă acestei perioade, însă atenţionează că giurgiuvenii cu datorii vor rămâne, în scurt timp, fără căldură.
Temperaturi din ce în ce mai scăzute – asta se anunţă pentru următoarele zile la Giurgiu, iar furnizorul de energie termică, Societatea Comercială Uzina Termoelectrică, este pregătit să facă faţă perioadei următoare, însă vor exista şi giurgiuveni care se vor trezi cu caloriferele reci.
În altă ordine de idei, pe uşile scărilor de bloc din Giurgiu au apărut nişte anunţuri prin care SCUT solicită comunicarea opţiunii privind consumul de apă caldă şi continuitatea acestui serviciu – pe perioada întregului an sau doar în sezonul rece. Consumatorilor li se mai solicită să comunice şi starea instalaţiilor de distribuţie.
În funcţie de răspunsurile primite de la consumatori, urmează a se stabili nivelul tarifului pentru apa caldă, condiţiile de contractare şi de realizare a repartizătii cosumului, precum şi condiţiile reabilitării instalaţiilor interioare.