La zi

Nu puneţi botniţă presei!

Cu câteva zile în urmă, Curtea Constituţională a stabilit reintroducerea insultei şi calomniei în Codul Penal. Evident, reacţiile nu au întârziat să apară, un grup de tineri judecători iniţiind un protest on-line. Mai exact, o petiţie intitulată ”Nu puneţi botniţă presei!”, motivarea acesteia fiind că onor Curtea Constituţională a catadicsit să anuleze o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 2011. ”Curtea Constituţională s-a comportat ca o instanţă superioară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a desfiinţat dreptul acesteia exclusiv şi suveran de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.”

Una peste alta, toţi juriştii sunt de acord că soluţia Curţii Constituţionale de a reintroduce în legea română insulta şi calomnia este anacronică şi periculoasă pentru drepturile fundamentale. În fapt, ţinta adevărată a protecţiei legii penale care incriminează delictul de calomnie o reprezintă persoanele publice, nicidecum cetăţeanul de rând.

În altă ordine de idei, pe moment, cel puţin, conform instanţei supreme în România (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), jurnaliştii nu trebuie pedepsiţi penal pentru publicarea unor informaţii de interes public. Acest lucru ar putea genera, conform CEDO, ”descurajarea de a se mai discuta public chestiunile care afectează viaţa comunităţii” şi ar duce la o autocenzură malignă pentru orice societate care se respectă.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!