Aleșii locali au decis în cadrul ședinței ordinare din luna februarie ca circa o mie de elevi giurgiuveni de la liceele din municipiu să circule cu abonamente subvenționate, în proporție de 50%, de către Primăria Giurgiu. Abonamentele sunt valabile doar pe rutele din municipiu, deservite de autobuzele SC TRACUM SA Giurgiu.
Astfel, în locul celor 60 de lei, cât este valoarea medie a unui astfel de abonament, elevii ar urma să plătească 30 de lei lunar, restul de 30 de lei fiind acoperiți de Primărie.
”Avem posibilitatea să asigurăm, lunar, cei 30.000 de lei necesari acoperirii diferențelor ce vor trebui decontate către operatorul de transport în comun, suma aceasta urmând să vină din amenzile ce vor fi încasate la Direcția de Impozite și Taxe Locale”, a precizat primarul municipiului, Nicolae Barbu.
Problema care se pune, în aceste condiții, este ca cei sancționați cu amenzi să fie buni cetățeni și să își achite aceste ”pedepse”, altfel SC TRACUM SA s-ar putea trezi văduvită de trei sute de milioane de lei lunar.
O.C.
știre anterioară
știre următoare