Actualitate

Pentru primarul din Bolintin Deal, Emilian Bănică, sănătatea este mai presus de orice. Susținerea Spitalului Orășenesc Bolintin-Vale este un exemplu în acest sens

Spitalul Orășenesc Bolintin-Vale (Giurgiu) este spital suport fiind angrenat în lupta contra coronavirusului. În spitale suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii. Ca și spitalul județean, și aceasta unitate medicală are nevoie de susținere financiară. Fiindca le pasă de soarta localnicilor, între administrațiile locale din Bolintin Deal și Bolintin Vale există o bună conlucrare, fiindcă situațiile de criză, cer soluții de criză! Așa se face că, spunea primarul din Bolintin Deal, Emilian Bănică, în ultima perioadă, s-au reușit atragerea unor sponsorizări și încheierea unui Acord de asociere pentru acordarea sumei de 100.000 lei din bugetul comunei, în vederea achiziționării de materiale sanitare și echipamente necesare bunei funcționări a spitalului în vreme de criză.
“Atenția noastră a tuturor trebuie să se îndrepte mai mult ca niciodată către personalul medical de la spitalul din Bolintin Vale și din întregul județul. Angajații spitalelor sunt adevărații eroi, alături de structurile de apărare și ordine publică. Ne pasă de localnici, ne pasă de cadrele medicale și de personalul de la Spitalul Bolintin Vale, oameni aflați în linia întâi în lupta contra coronavirusului. Având în vedere importanța Spitalului Orășenesc Bolintin Vale pentru întreaga zonă de Nord a județului Giurgiu, interesul celor două administrații locale pentru asigurarea unui cadru adecvat pentru furnizarea serviciilor medicale, dar și insuficiența resurselor financiare ale bugetului local al orașului Bolintin Vale, în subordinea căruia se află spitalul, pentru susținerea cheltuielilor în vederea achiziționării materialelor sanitare, a echipamentelor de protective, dezinfectanți, precum și a altor materiale de strictă necesitate în contextul evoluției situației epidemiologice și creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS – CoV 2, am propus si aprobat încheierea unui Acord de asociere intre adminstratiile din Bolintin Deal și Bolintin Vale. Suma alocată din bugetul comunei Bolintin Deal este de 100.000 lei. De asemenea, am mai reușit atragerea unor sume importante pentru spitalul orășenesc din partea unor firme din parcul industrial”, a declarat primarul Emilian Bănică. Se pare că, peste 200.000 lei ar însuma sponsorizările. Edilul a ținut să le mulțumească atât consilierilor locali cât și administratorilor firmelor care astfel au dat dovadă de solidaritate cu spitalul orășenesc, în lupta cu pandemia. “Îi felicit din toată inima pentru implicarea lor, le mulțumesc că au dat curs solicitărilor noastre. Personal, găsesc extrem de importantă identificarea de soluții pentru protecția pacienților și a personalului medical. În condiții speciale am descoperit oameni speciali, cărora le mulțumesc și le doresc multă sănătate”.


Spitalul se confruntă cu multe provocări în această perioadă, una dintre ele fiind epuizarea rezervelor, atât a celor materiale, cât și a celor financiare. În plus, zilele trecute, 14 bolnavi internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu au fost transferați la Spitalul Orășenesc Bolintin Vale – spital suport COVID-19, când Direcția de Sănătate Publică Giurgiu informa că, urmare apariției unor cazuri de COVID-19 în rândul cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu – Secția de Boli Infecțioase, s-a decis trasferul. Decizia a fost luată în vederea eliberării spațiilor pentru dezinfecția întregii secții de boli infecțioase din cadrul Spitalului județean de Urgență Giurgiu.
Revenind la Spitalul orășenesc Bolintin Vale, se pare că multe sunt lipsurile. Din păcate, puțini se înghesuie să ajute, iar autoritățile județene în subordinea cărora se află unitatea spitalicească, vorbesc prea puțin despre situația de la Spitalul orășenesc și, din păcate, fac la fel de puțin…
Cu toate acestea, mai trebuie subliniat că, la Bolintin Deal, oamenii respectă măsurile luate de autoritățile naționale în situația de criza generată de pandemie, dovadă că lucrurile sunt ținute sub control. Există un singur caz de infectare, al unei persoane din localitate, persoană care lucra în Capitală.
De altfel, odată cu trecerea sărbătorilor pascale, primarul Emilian Banica a ținut să le mulțumească localnicilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă în aceste zile. “Mulțumim cetățenilor pentru faptul că au respectat mențiunile Ordonanțelor Militare și sfatul de a sta pe cât posibil în case. Împreună vom trece cu bine peste această provocare!”, a conchis primarul comunei Bolintin Deal, Emilian Bănică.
Exemplul de bună conlucrare dintre cele două administrații –Bolintin Deal și Bolintin Vale- ar trebui să fie unul de urmat. În fond, în aceste zile cuvintele de ordine ar trebui să fie: solidaritate, implicare, unitate, grija față de semeni, protecție. Doar împreună vom trece cu bine peste această provocare generată de coronvirus.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!