Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au descoperit 6.530 de pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în bagajele personale, în mijlocul de transport pe care-l conducea.
În data de 22.02.2020, la ora 18.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 30 de ani, șofer al unui autoturism înmatriculat în Bulgaria care tracta o remorcă.
Cu ocazia controlului efectuat asupra persoanei și mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în remorcă, în mai multe genţi, cantitatea de 6.530 pachete de ţigarete (130.600 ţigarete) de diferite mărci, cu timbru fiscal bulgăresc.
Țigările, în valoare de 130.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.