Cel mai important Masterclass din acest an si-a deshid portile sambata, 22 februarie, la Bodyclub Casanova din Giurgiu, cu o sedinta de BODY Art , un concept nou cu elemente de control și tehnici de echilibrare, bazate pe respirație, elemente de forță și conștientizare dar și exerciții terapeutice și de relaxare. A fost un antrenament complex bazat pe conceptul yin—yang, sustinut de Andra Soare, instructor de BodyART.
Cei prezenti au aflat ca Body Art este o nouă formă de mişcare recomandată tuturor, bazată pe tehnici de yoga şi pe miscări din gimnastica medicală, folosind tehnici de respiraţie care relaxează, iar exerciţiile conferă forţă, stabilitate, mobilitate şi elimină stresul. Un astfel de antrenament care se adresează nu doar fizicului, si nu se concentrează doar asupra muşchilor ci şi asupra psihicului, fiindcă omul este format din trei elemente: trup, minte şi suflet, este: bodyART.
“Combinațiile de exerciții statice și dinamice de forță sunt condimentate cu elemente de întindere și relaxare, ce acționează benefic asupra scurtării sau slăbirii musculaturii, întărește întregul sistem muscular, protejând articulațiile. Fiecare exercițiu necesită control și conștientizare, și este executat cu ajutorul unor tehnici speciale de respirație. Cu ajutorul antrenamentului de bodyART se dezvoltă mobilitatea, puterea și nu în ultimul rând, condiția fizică, rezistența, echilibrul, stabilitatea, răbdarea, conștientizarea, anumite însușiri care sunt necesare pentru o mișcare armonioasă”, a declarat Andra Soare, instructor de BodyART.