Actualitate

PNL Giurgiu: COMUNICAT DE PRESĂ – "Moțiunea pe Educație este un alt episod din serialul moțiunilor puerile inițiate fără temei real!"

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ GIURGIU

COMUNICAT DE PRESĂ

Giurgiu, 26 mai 2020

PSD transformă Parlamentul într-o fabrică de maculatură.  Moțiunea pe Educație este un alt episod din serialul moțiunilor puerile inițiate fără temei real, un vârf al ipocriziei venite de la un partid care va rămâne în istorie pentru faptul că a făcut din analfabetism un titlu de glorie; să nu uităm că ei sunt cei care au susținut-o  ca premier pe Vasilica Viorica Dăncilă.

Moțiunea PSD împotriva ministrului liberal Monica Anisie, moțiune prin care i se atribuie fără temei situația învățământului românesc distrus de PSD în ani și ani de zile, este în realitate o formă de a autoincriminare a PSD. Toate acuzațiile care i se aduc ministrului liberal sunt absurde: i se reproșează că nu a reparat în 7 luni ceea ce mediocritatea și impostura PSD au distrus în decenii! Actuala opoziție frizează ridicolul cu toate acuzele la adresa neperformanței din învățământ. În realitate, subfinanțarea educației, deciziile dezastruoase și amânarea măsurilor reformatoare sunt mărcile PSD, inclusiv ale acelui PSD condus de Victor Ponta.

Lista de priorități a ministrului liberal al Educației este lungă. Au fost prea multe lucruri de reparat în urma PSD și prea multe lipsuri de recuperat, și toate acestea pe fondul pandemiei. Ministrul liberal a demonstrat că este operativ și eficient, dar nu i se pot cere reforme peste noapte. Oricine poate da lecții, dar nu PSD, care a întreținut subdezvoltarea și subfinanțarea învățământului.

Realizarea Bibliotecii Școlare Virtuale, care ar fi ajutat enorm acum, în timpul școlii de acasă, reprezenta o obligație pe care PSD n-a respectat-o timp de 8 ani, de când datează legea. Actualul Guvern a reusit într-un timp scurt să deblocheze și acest proiect.

De asemennea, Programul “Euro 200” datează din 2004, dar nu s-a obosit nimeni de la PSD să verifice câți copii din medii defavorizate au primit dispozitive care i-ar fi ajutat enorm astăzi și câți elevi mai au nevoie de ele în continuare. A trebuit să ceară ministrul PNL situația reală inspectoratelor și Guvernul Orban să aloce 150 milioane de lei pentru achiziționarea de dispozitive electronice necesare desfășurării procesului educațional.

De-a lungul anilor, pe cei de la PSD i-am auzit doar vorbind despre copiii din comunitățile dezavantajate.  Totul s-a rezumat doar la VORBE! Faptele au rămas în grija PNL. De ce, oare, școala românească nu a fost pregătită pentru învățarea online? Unde sunt cele 2,2 miliarde de lei promise acum doi ani pentru achiziționarea de tablete pentru elevii români?

Enumerăm doar câteva puncte din lista de realizări ale ministrului liberal în cele 7 luni de când conduce poate cel mai sensibil, dar și cel mai important sector pentru evoluția societății românești :

  • Inițierea în timp record a programului Școala de acasă și deblocarea acțiunilor pentru realizarea Bibliotecii Școlare Virtuale
  • Alocarea de fonduri pentru ca toți copiii să aibă acces la tehnologie
  • Inițierea procesului pentru debirocratizarea activității cadrelor didactice
  • Demararea procesului pentru digitalizarea sistemului educațional
  • Extinderea programului-pilot ”Masă caldă”, proiect inițiat de însăși doamna Monica Anisie în 2016
  • Asigurarea gratuității transportului elevilor
  • Finalizarea metodologiilor aferente examenelor de bacalaureat, evaluare națională, admitere la liceu, precum și procedura cadru privind mobilitatea cadrului didactic
  • Revigorarea sistemului de cercetare prin modificarea mecanismului de finanțare pe proiecte de cercetare
  • Deblocarea soldului universităților pentru realizarea de investiții – aprilie 2020
  • Emiterea documentelor prin care se va personaliza managementul școlar

În plus, pentru a oferi cetățenilor informațiile corecte în privința unor noi dezinformări marca PSD , menționăm că doamna Monica Anisie a anulat procedura de achiziție a măștilor de vineri, 22 mai, întrucat cei care au venit cu oferta de licitație nu îndeplineau condiții esențiale: inițial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măști, respectiv 17 milioane, ulterior au anunțat că au 6 milioane de măști, pentru ca la final să se constate că din stocul pe care au anunțat că îl aveau nu există decât 1.300.000 de măști.

Procedura a fost reluată pe 25 mai, dar nu există motive de îngrijorare: elevii vor avea măști pe data de 2 iunie, atunci când cei de clasa a VIII-a și a XII-a vor relua cursurile în vederea pregătirii pentru examene.

                                                                                                    PNL GIURGIU

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!