Social

"Poligonul" de pe Prieteniei

prieteniei

Au apărut timid prin primăvară. Nimeni nu le-a băgat în seamă, iar acum gropile de pe şoseaua Prieteniei s-au întins ca o pecingine, blocând jumătate din carosabil. Din păcate, în afara şoferilor nevoiţi să treacă pe aici, nimeni nu vede, nimeni nu aude.

Adevărată probă de măiestrie în condus – asta înseamnă să treci peste zona intrării pe şoseaua Prieteniei venind dinspre Rudari. Şi asta pentru că gropile ce au acaparat jumătate din carosabil nu mai pot fi ocolite pe nicăieri, aşa că, vrei, nu vrei, le iei în plin.

Apărute timid, prin primăvară, nu au fost luate în seamă de nimeni (de nimeni din rândul autorităţilor, evident, că şoferii le ştiu prea bine), circulaţia a continuat 24 de ore din 24, tirurile au agravat situaţia, aşa că acum, practic, gropile – din ce în ce mai dese şi mai mari – acoperă cam jumătate din şosea şi se extind pe zi ce trece.

În acest ritm, nu ar fi de mirare ca până în primăvară să nu mai existe niciun petic de asfalt fără gropi. Şi, cum ploile şi ninsorile vor continua, cu siguranţă, că doar de-abia suntem la sfârşitul lui ianuarie, nu e greu de imaginat cum va arăta această zonă prin aprilie-mai.

prieteniei1

Nu ar fi exclus ca şi aici să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, mai acum vreo doi ani, la celălalt capăt al aceleiaşi şosele, acolo unde asfaltul s-a surpat de tot. Şi dacă tirisţii de-abia se mai descurcă pe aici, este inutil să mai vorbim de „patimile” şoferilor de autoturisme.

Ceea ce se întâmplă la intrarea pe Prieteniei nu este, însă, singura urmare concretă a circulaţiei tirurilor prin zonă. Dincolo de necazurile pe care le au oamenii din Rudari, şi aici şoseaua este praf. E adevărat că, pe ici pe colo, a mai fost peticită, dar, chiar în curbă, a fost săpat un şanţ.

Neacoperit cum trebuie, acesta s-a transformat într-o adevărată capcană, mai ales pentru şoferii care nu cunosc drumul – şi, evident, majoritatea tiriştilor nu au de unde să cunoască acest drum. Vin fără griji – pentru că, înainte de curba cu pricina, drumul este relativ bun – intră în curbă şi dau direct în şanţ. O adevărată supriză, nu-i aşa?

Cât va mai dura până când cineva o să vadă, în sfârşit, şi acest drum, e greu de spus. Mai ales că autorităţile îşi tot pasează responsabilitatea de la una la alta. Până când se va decida, până la urmă cine şi cu ce bani ar trebui să se ocupe de acest drum, cei care au de suferit sunt şoferii. Până când şi de ce anume ar fi  nevoie ca această problemă să fie rezolvată, este o enigmă.

Cum arată acum acea zonă, puteţi vedea urmărind reportajul difuzat în jurnalul Valahia TV, de miercuri, ora 19.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!