La zi

Primăria Giurgiu vrea să extindă Târgul de Moşi

Târgul de Moşi, manifestare redevenită tradiţională la Giurgiu şi organizată în perioada Sărbătorii Rusaliilor, se va înnoi anul acesta. Administraţia municipală a pregătit deja zece căsuţe din lemn, amplasate pe terenul de vis- a-vis de Biserica „Înălţarea Domnului” (Eroilor), pe care le va pune la dispoziţia meşteşugarilor şi producătorilor care participă la acest târg. „Aşa cum am promis anul trecut am realizat aceste căsuţe pentru a oferi încă un sprijin celor care vin la Târgul de Moşi. De altfel, au existat şi solicitări în acest sens, atât din partea meşteşugarilor dar şi din partea multor giurgiuveni, pentru că s-a dovedit faptul că târgul are un succes deosebit. Deocamdată sunt gata zece căsuţe, dar cu timpul vom mai realiza alte 16-18, şi vom încerca să permanentizăm un târg cu produse tradiţionale la Giurgiu. Evident, vom amenaja terenul pentru a oferi cele mai bune condiţii, deocamdată ne pregătim pentru târgul de anul acesta”, a declarat primarul Lucian Iliescu.

Târgul de Moşi este organizat în perioada 9-12 iunie, de Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” cu sprijinul Primăriei Giurgiu şi al S.C. ADPP S.A.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!