Precipitațiile din ultima perioadă, precum și stabilizarea temperaturii biologic active la peste 10°C favorizează apariția și dezvoltarea în acest mediu umed a numeroase insecte dăunătoare (țânțari,căpușe etc).Astfel, în primă etapă, începând cu data de 12 aprilie 2021, vor fi efectuate tratamente terestre cu produse biodegradabile, neavând efecte dăunătoare asupra mediului înconjurător și care combat încă din fază incipientă insectele dăunătoare (țânțari, căpușe, muște, viespari etc).Preconizăm că aceste operațiuni de dezinsecție vor fi finalizate până la data de 31 mai 2021 și vor fi efectuate numai în cazul în care condițiile meteorologice permit, altfel activitățile vor fi reprogramate.
Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Publice va organiza mai multe activități de combatere a acestor vectori și dăunători, prin tratarea cu larvicid BIOTRIN PLUS și VECTOBAC WG a 20 ha luciu de apă, astfel:
pulverizarea de insecticid concentrat, larvicid BIOTRIN Plus, în toate subsolurile care prezintă acumulări de ape menajere, respectiv la blocurile din cartierele : Tineretului Nord și Sud, Oinac, Decebal, Negru Vodă, Clopotari, Aleea CFR, blocurile tip ANL Obor și Istru, activități ce vor fi desfășurate în perioada 12-16 aprilie 2021.
tratarea cu larvicid VECTOBAC WG a supafețelor de apă reprezentând bazinele de retenție ape pluviale, canalizări inundate, lacuri și bălți din zona administrative teritorială a municipiului, activități ce vor fi desfășurate în perioada 19-23 aprilie 2021.
De asemenea, în perioada 19 aprilie – 15 mai 2021 vor fi efectuate activități pentru tratarea a 40 ha suprafață terestră, folosindu-se insecticidul AMPLAT, astfel:
Zona Tineretului ( Tineret Sud, Pasarelă CF, Bl. 60 Navrom, Piața Tineretului, Tineret Nord, Parcuri CF);
Zona Oinac ( Str. 1 Decembrie 1918, zona de blocuri cartier Oinac, Parc Tineretului – Steaua Dunării, Parc Tipografie );
Zona B-dul. București ( Pasarelă – Șos. București, Piața Decebal, cartier Negru Vodă, Parc Mihai Viteazul, Parc Clopotari, Str. Clopotari, zona LIDL, B-dul. Mihai Viteazul, Zona Primărie);
Zona Centrală ( Parc Alei, Str. Mareșal Foch, Parc Expoflora, Parc Telefoane, Zona Romarta, CEC, zona adiacentă ANAF și Consiliul Județean, Str. Petre Ghelmez, Str. Foișor, B-dul. CFR;
Zona Policlinică( Cartier Policlinică, Parcul Elevilor, loc de joacă Str. Ramadan, loc de joacă Șos. Sloboziei, loc de joacă Str. Prunaru,
Zona Istru, Zona ANL –uri ( Steaua Dunării, Obor, Port), unitățile de învățământ ( grădinițe, școli, licee) de pe raza municipiului Giurgiu, cimitirele Smârda, Sf. Haralambie, Sf. Gheorghe precum și zonele cu vegetație abundentă.Insecticidul va fi aplicat prin pulverizare cu aparate portabile (atomizoare, termonebulizatoare, pompe de stropit electrice, și sistem de împrăștiere soluție lichidă cu tun de pulverizare), cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
În funcție de gradul de infestare și condițiile meteorologice, într-un interval de timp ce va fi comunicat ulterior, pe o suprafață de 1500 ha din aria administrative teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan), vor fi executate executate acțiuni de pulverizare aeriană cu insecticidul AMPLAT.
Precizăm că în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului nr.68/1992 privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide, cu cel puțin 7 zile înainte de începere a tratamentului, asociațiile crescătorilor de albine vor fi anunțate înscris cu privire la data începerii și durata tratamentului, astfel încât aceștia să poată proteja familiile de albine prin închiderea sau îndepartarea stupilor în intervale de timp cât mai reduse cu putință. În caz contrar Primaria Municipiului Giurgiu si Giurgiu Servicii Publice, sunt absolvite de orice responsabilitate.
La finalul acestor activități, în funcție de gradul de infestare, activitățile de tratare vor fi reluate folosind BIOTRIN PLUS sau VECTOBAG AG după caz, a supafețelor de apă, respectiv: bazinele de retenție ape pluviale, canalizări și subsoluri inundate, lacurile și bălți din zona administrativ teritorială a municipiului.