Politic

Proiect aprobat sub presiune la Oinacu

Problema cetăţenilor comunei Oinacu, ale căror locuinţe au de suferit din cauza traficului greu de pe strada Centurii, situaţie prezentată în numărul anterior al publicaţiei noastre, a ajuns pe masa Cosniliului Local al comunei respective. Consilierii au decis vineri, 8 iulie, iniţierea unui proiect de hotărâre care prevede devierea traficului greu de pe strada Centurii, după ce anterior s-a votat şi montarea unor limitatoare de viteză. După aproape o oră de discuţii aprinse, s-a votat pentru proiectul propus de liberali, în asociere cu Consiliul Judeţean Giurgiu.Şedinţa a fost însă una cu scântei, încă de la propunerea ordinii de zi, pe care nu se regăsea proiectul cu pricina. Laurenţiu Burtavel, consilier local PNL, a propus întroducerea pe ordinea de zi a alte două proiecte importante, unul dintre ele vizând şi această problemă cu care se confruntă locuitorii de pe strada Centurii. Prima reacţie a primarului Mircea Pencea şi a unor consilieri a fost să nu voteze pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectului propus de Burtavel, dar beneficiind de majoritate, proiectul a ajuns să fie supus aprobării.

Nemulţumiţi de faptul că nu se rezolvă mai repede situaţia, oamenii le-au cerut consilierilor care nu sunt de acord cu devierea traficului să se mute ei pe strada terorizată de traficul greu. Au urmat apoi momente tensionate între locuitori şi reprezentanţii lor, primarul comunei susţinând că actul propus de liberali ar fi incomplet, iar secretarul a cerut chiar amânarea acestei probleme urgente. După intervenţia locuitorilor şi la presiunea acestora s-a votat, până la urmă, pentru iniţierea proiectului de deviere a traficului.

Unii oameni ne-au declarat că sunt convinşi că numai prezenţa lor la şedinţă şi presiunea exercitată pentru rezolvarea acestei probleme i-au determinat pe primar şi pe ceilalţi consilieri să fie de acord cu proiectul propus de consilierii liberali în asociere cu Consiliul Judeţean Giurgiu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!