Actualitate

Proiectul ”Busola spre ape curate”, la final

Proiectul ”Busola spre Ape curate”, parte a programului ”Cu apele curate” implementat cu sprijinul Lidl România, Grupul de Inițiativă Locală Giurgiu, cu sustinerea voluntarilor Asociatiei „Prietenii de langa Tine” a ajuns la final.

Bilanțul activităților întreprinse – nu putine- pe parcursul derulării proiectul s-a desfășurat în incinta Bibliotecii Județene Giurgiu în prezența reprezentanților primăriei, Consiliului Județean, Agenției pentru Protecția Mediului, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, Serviciului de Gospodărire a Apelor și a voluntarilor.

Toate acțiunile derulate în cadrul proiectului au avut în centrul atenției ecologizarea, fie că vorbim de ateliere de lucru în școli, împăduriri, simpozioane, campanii de educație ecologică, toate bazate pe voluntariat.

Acum facem un scurt bilanț al activității noastre și cred că, împreună, putem face mult mai multe lucruri frumoase pentru comunitatea noastră. Ne pasă de mediu, de viitorul nostru, de copiii noștri și nu ne vom opri aici” – a precizat Mariana Mitroi (GIL Giurgiu).

Evenimentul care a consemnat finalul proiectului ”Busola spre Ape Curate” a cuprins și o proiecție de film, o lecție despre ecologizare, despre resursele planetei din ce în ce mai limitate, o lecție despre asumare și implicare. După vizionarea documentarului, cei prezenți au purtat discuții interactive, numitorul comun fiind sustenabilitatea.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!