Consiliul Judeţean are, în sfârşit, buget! Proiectul s-a transformat în hotărâre astăzi, după ce în şedinţă ordinară, consilierii şi-au dat votul în acest sens. Nu a fost unanimitate, cei de la PSD au votat împotrivă, iar discuţiile aprinse nu au lipsit nici de această dată.
Nici nu a început bine şedinţa, că o problemă a şi fost ridicată. Bineînţeles, singurul care a deschis discuţiile a fost şi acum consilierul judeţean din partea Partidului Ecologist, Constantin Buduru. El a spus că, potrivit legii, ar fi trebuit că preşedintele Vasile Mustăţea să vină în plen şi să anunţe că îl deleagă pe Dumitru Gavrilă, cel care i-a ţinut locul din nou, să facă acest lucru. Lipsa lui Mustăţea a fost pusă pe seama concediului său medical.
După ce s-a intrat efectiv în subiectul privind bugetul propriu al Consiliului Judeţean, iar specialiştii au explicat modificările survenite între timp, de la publicarea formei iniţiale, Constantin Buduru a luat cuvântul şi a cerut explicaţii cu privire la un capitol sensibil. Din programul investiţiilor pe anul 2013 lipsesc câteva obiective importante, iar Buduru a solicitat ca acest lucru să nu se mai întâmple fără acordul consilierilor judeţeni.
El a amintit în acelaşi tim şi de sala mică a Teatrului „Tudor Vianu” ce ar fi trebuit să intre într-un amplu proces de modernizare. La rândul său, Dumitru Gavrilă a încercat să explice că în prezent nu mai sunt bani pentru proiectele scoase, el fiind ajutat în final de Monica Peicea de la Investiţii.
Discuţii au fost şi pe tema sumelor destinate achiziţiilor, Constantin Buduru susţinând că sunt foarte mari comparativ cu bugetul sărac pe care îl invocă cei din conducere, dar consilierul a ridicat şi problema salarizărilor diferenţiate de la direcţiile subordonate Consiliului Judeţean. În fine, s-a trecut la vot, iar proiectul de buget propriu al instituţiei a trecut cu 20 de voturi pentru şi 9 împotrivă, acestea din urmă venite din partea consilierilor PSD. Contrar aşteptărilor, social-democraţii nu au luat cuvântul pentru a spune ce nu le convine şi nici nu şi-au justificat votul în vreun fel. Urmăriţi imediat după ştiri, o ediţie specială, cu toate discuţiile pe tema bugetului propriu susţinute în plenul şedinţei ordinare de luni, 15 aprilie, a Consiliului Judeţean.