Miercuri, 6 noiembrie, la orele prânzului, aproximativ 5.500 de profesori, membri FSLI, au participat la un marş de protest în Capitală, între sediul guvernului şi Palatul Parlamentului. Principala revendicare a dascălilor a fost alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.
S-au scandat lozinci antiguvernamentale de genul Noi v-am votat, voi ne-aţi trădat!, Guvernarea USL e ca cea a PDL! sau Şcoala n-are rost, guvernul te vrea prost!
Peste toate, s-a vrut a se înţelege că în maximum două decenii, dacă nu se schimbă nimic, sistemul educaţional se va prăbuşi, implicit nu vor mai exista profesori calificaţi, medici specialişti sau ingineri competenţi. Dacă nu va fi regândit tot sistemul de finanţare a educaţiei, România va ajunge o ţară paralizată, fără şcoli, fără spitale, fără un mediu de afaceri puternic. Astfel încât, protestul s-a vrut a fi catalogat drept unul pentru viitorul ţării, nu neapărat pentru buzunarul profesorului.