Până la sfârşitul acestei săptămâni, Gigi Becali ar trebui să se prezinte la Academia de Fotbal a lui Gheorghe Hagi din localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa; asta după ce instanţa a fost de acord să-i acorde un regim deschis de detenţie pentru a se apuca de munca pe care a solicitat-o.
Gigi Becali, în noile condiţii, va avea un program radical schimbat faţă de cel prezent. Va pleca dimineaţa din puşcărie şi se va întoarce după-amiaza, după orele de program. Va putea să părăsească locul de detenţie chiar şi fără însoţitor dacă o comisie specială va aproba acest lucru. Programul zilnic de muncă va fi de luni până vineri, între orele 08.00-15.00.
Ceea ce este foarte important, pedeapsa de 3 ani şi şase luni i se va diminua net, de vreme ce o zi de muncă în libertate valorează dublu faţă de munca în detenţie. Becali va avea şi alte facilităţi, precum vorbitul la telefon, fără a deţine însă şi un celular. Îşi va putea vedea familia oricând, va putea să se hrănească cu orice doreşte, dar nu va avea voie la TV.
Cum-necum, în condiţiile date, finanţatorul Stelei ar putea să iasă din puşcărie în maximum 15 luni.
știre următoare