Actualitate

Ruşinică! Manipulare, manipulare, dar nici chiar aşa!!!

rusinicaMotto: ”Dacă te strâmbi odată cu vremurile, când vremurile se îndreaptă, nu te mai poţi îndrepta!” (anonim).

Disperaţi că giurgiuvenii s-au cam lămurit cum este cu politica asta social-democrată, PSD încearcă pe toate căile să discrediteze partidul care, de ani buni, le suflă în ceafă, Partidul Naţional Liberal, dacă ne referim la alegerile trecute şi care PNL, la municipiu şi nu numai, le-a luat caimacul în repetate rânduri.  Îngrijoraţi că, la alegerile din iunie, liberalii au  şanse reale să redevină ceea ce au fost cândva, graţie conducerii unitare, dar şi echipei aflate în fruntea structurii teritoriale, social-democraţii încearcă să manipuleze. De fapt, doar la asta se pricep ei şi personajele aservite lor.

Cel mai elocvent exemplu de manipulare îl reprezintă „sondajul privind intenţia de vot a giurgiuvenilor la alegerile locale din vară”, prezentat, mai întâi, de senatorul Bădălău, care l-a postat pe pagina sa de facebook şi, ulterior, a apărut pe siteurile ce-i promovează pe ei. Nimic surprinzător! Însă, parcurgând cu atenţie textul şi un copil de ciclul primar îşi dă seama că nu e tocmai în regulă cu cifrele, dară-mi-te giurgiuvenii!

S-a scris,  negru pe alb, că un scor de aproape 6 ori mai mare faţă de partidul aflat pe locul II, PNL! PSD conduce, aşadar, mai mult decât detaşat într-un sondaj privind intenţia la vot a giurgiuvenilor la alegerile din vară.  Pentru ca mai apoi să dea şi cifrele , conform cercetării sociologice recent făcute în judeţul nostru, pe social-democraţi îi preferă 61,2% dintre giurgiuvenii chestionaţi, în timp ce PNL nu a obţinut un scor mai mare de 19,1%.

Păi, bine, dragilor, 61,2%… 19,1% … ăsta e scorul de şase ori mai mare? Cum faceţi voi calculele? Sau poate a fost o minciună de … 1 aprilie, dată la care au apărut, iniţial, rezultatele sondajului! Ori ca să fiţi credibili, ar trebui să prezentaţi şi alte date, esenţiale, spunem noi, cum ar fi: cine a realizat sondajul, în ce perioadă, care a fost eşantionul, care-i marja de eroare etc. etc.

În rest, nu putem decât să apreciem că este o altă glumă, în stilul caracteristic PSD,  prin care se încearcă, de fapt, distragerea atenţiei opiniei publice de la căderea liberă a PSD Giurgiu în opţiunile electoratului.

Mariana Mitroi

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!