Actualitate

Şase profesori giurgiuveni, arestaţi! Ei sunt suspectaţi de luare de mită la Bac-ul de anul trecut

catuse1

Ceea ce, iniţial, păreau a fi doar zvonuri legate de audierea la Parchet a mai multor cadre didactice din Giurgiu, legat de luare de mită la Bacul din 2013, s-a dovedit a fi realitate. O realitate care, pentru şase din profesorii implicaţi, s-a soldat cu emiterea de mandate de asretare. Parchetul Giurgiu a emis un comunicat de presă, în care explică despre ce este vorba: 

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dispus marți, 26 august a.c. reţinerea numiţilor Constantinescu Adrian Dinu, Ivan Lucica, Iacob Adriana, Floarea Silvia Nicolae, Niculae Nicoleta şi Martac Elisabeta pe o perioadă de 24 de ore, cei şase inculpaţi fiind cercetaţi, după caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.

În cauză s-a dispus de asemenea punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alţi 62 de inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:

În perioada susţinerii examenului de bacalaureat sesiunea august-septembrie 2013 mai mulţi profesori din cele două centre de corectare din jud. Giurgiu au pretins şi primit diverse sume de bani de la elevi şi părinţi în scopul favorizării acestora prin fraudarea rezultatelor obţine la probele scrise, în vederea identificării lucrărilor ce urmau să fie supraevaluate, profesorii comunicând elevilor sau părinţilor semne particulare de recunoaştere care au fost inserate în lucrări. Au fost descoperite cca. 110 astfel de lucrări, în urma recorectării acestora baremul obţinut fiind cu mult sub cel acordat de profesorii faţă de care există probe că ar fi primit bani pentru o notare neconformă cu realitatea.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a fiecăruia dintre participanţi.

Menţionăm că datele specificate mai sus nu sunt de natură a aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie.”

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!