Pentru a pune capăt zvonurilor potrivit cărora din anul şcolar viitor Şcoala nr. 6 din municipiul Giurgiu ar urma să fie desfiinţată, am solicitat clarificări din partea Serviciului Învăţământ al Primăriei. Elena Toaderu, şefa acestui Serviciu, ne-a declarat că Şcoala nr. 6 va funcţiona aşa cum a funcţionat şi până acum.
„Situaţia care s-ar fi creat prin comasarea şcolilor nr, 5, nr. 6 şi nr. 10 a fost reanalizată împreună cu Inspectoratul Şcolar şi s-a decis ca aceste unităţi şcolare să rămână aşa cum au fost şi până acum. Aceasta pentru că prin noua lege a Educaţiei urmează să fie înfiinţate, la şcolile generale, grupele pregătitoare, precum şi clase de a IX-a, odată cu absolvirea clasei a VIII-a de către elevii care trec anul acesta în clasa a cincea. S-ar fi ajuns, astfel, la o supraaglomerare a şcolilor”, a spus Elena Toaderu.