Partidul Naţional Liberal celebrează astăzi 190 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu, primul preşedinte al PNL, figură emblematică nu doar a liberalismului, ci şi a României moderne. PNL este astăzi păstrătorul unei tradiţii politice lăsate în urmă de Ion C. Brătianu şi al valorilor care au consacrat România modernă, ceea ce ne obligă la responsabilitate şi acţiune.
Ne-ar fi plăcut să putem privi această zi, în România lui 2011, ca pe una de sărbătoare, păstrând amintirea vie a trecutului şi istoriei, dar în acelaşi timp având o perspectivă limpede asupra viitorului. Din păcate, românii nu au astăzi motive de bucurie pentru că o putere coruptă şi incompetentă guvernează nu în interesul lor, nu cu privirea către ei, ci cu cinism şi dispreţ nemăsurat.
Am văzut nu de puţine ori cum oameni care n-au nicio legătură cu liberalismul, impostori ai dreptei, îşi permit să invoce numele Brătienilor. Dar nu înţeleg că moştenirea politică a acestora stă dincolo de cuvinte, într-o conduită politică democratică, în credinţa în valorile liberale, în cultivarea dialogului, a responsabilităţii şi în slujirea binelui public.Moştenirea lui Ion C. Brătianu ne obligă pe noi, liberalii, la acţiune politică în respectul interesului naţional, în continuarea construcţiei unei Românii cu instituţii moderne, în linia gândită de înaintaşii noştri.