Actualitate

Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu trebuie să se supună unor criterii de conformare până la sfârşitul anului

Noua clasificare a unităţilor spitaliceşti din România realizată de Ministerul Sănătăţii plasează Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu în gradul III, poziţie care permite plata mai multor servicii medicale prestate, dar şi care obligă la îndeplinirea unor anumite criterii de conformare. Despre această nouă clasificare şi ce presupune ea a vorbit joi, 2 iunie, în  conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al spitalului, directorul medical Elisabeta Bene. “Cele mai multe spitale au fost clasificate în gradul IV  sau V, în gradul III în care ne încadrăm şi noi aflându-se alte 52 de spitale, dintre care 28 cu listă de conformare”, a spus Elisabeta Bene.

Planul de conformare cuprinde existenţa unei secţii de boli infecţioase, Spitalul Singureni urmând să devină secţie a Spitalului Judeţean. Crearea secţiei de psihiatrie va fi strâns legată de secţia exterioară de la Vadu-Lat. La toate acestea se adaugă utilarea cu un computer tomograf, în Giurgiu existând un medic care are competenţe să utilizeze acest aparat.Lista criteriilor de conformare care trebuie îndeplinite până la sfârşitul anului va fi întregită de înfiinţarea unor linii de gardă la radiologie, ortopedie-traumatologie şi la secţia de ATI. Numai că postul de medic la spitalul din Giurgiu nu este atractiv, a declarat Elisabeta Bene. Dacă înfiinţarea unor secţii noi este în curs de realizare, îndeplinirea criteriilor de conformare care prespupun angajarea de personal este mai greu de realizat, a concluzionat purtătorul de cuvânt al spitalului.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!