La zi

"Se putea şi mai bine!"

A declarat primarul Nicolae Barbu, referindu-se la activitatea de deszăpezire a oraşului şi la măsurile întreprinse de autorităţile municipale din ultimele zile.
„Dacă în primele zile, s-a acţionat pe arterele principale şi în zonele cu adevărat importante, în weekend echipele de deszăpezire s-au concentrat pe șoseaua de centură și unitățile de învățământ. Parcările, trotuarele și intrările școlilor, liceelor, grădinițelor și creșelor au fost curățate de zăpadă, pentru ca accesul copiilor să se poată realiza fără probleme”, a declarat edilul. Prin urmare, şi dacă nu se suspendau cursurile, în zona şcolilor s-a acţionat cu prioritate.
O altă preocupare a administraţiei municipale, susţinută de poliţia locală şi de jandarmerie a vizat identificarea persoanele fără adăpost, dar și persoane vulnerabile care deși au un domiciliu, dar se află în imposibilitatea de a se încălzi sau hrăni. „oamenii străzii” au fost găzduiţi în Centrul de Primiri în Regim de Urgență de la Giurgiu Nord, unde au primit hrana şi un pat.
Şi pentru că atenţionările meteorologilor anunţă ger şi căderi de zăpadă, autorităţile au stabilit deja un plan de acţiune. imediat ce vremea se va stabiliza şi nu va mai ninge, se va  va trece la ridicarea și transportarea zăpezii din cartierele orașului, după aceeași metodă ca anii trecuți: orașul va fi împărțit în două mari sectoare – stânga și dreapta șoselei București – de care se vor ocupa cei doi viceprimari, la fel ca şi anii trecuţi.
Însă, pentru a înlesni acțiunea de deszăpezire dar și în spiritul simțului civic, municipalitatea face din nou apel lagiurgiufveni să își respecte îndatoririle ce le revin privind curățarea zăpezii sau a gheții din dreptul imobilelor pe care le dețin, fără a o depozita în mijlocul străzii.
Primarul Nicolae Barbu s-a referit şi la problemele întâmpinate în ultimele zile: starea utilajelor de deszăpezire, care nu sunt dintre cele mai performante, lipsa personalului din administrația anumitor unități de învățământ, care să permită accesul echipelor de deszăpezire, aruncarea zăpezii de către unii cetățeni, din curtea sau din dreptul curții, în mijlocul străzii și, nu în ultimul rând, mașinile parcate pe marginea drumului, care a dus la îngreunarea intervenţiilor forţelor de deszăpezire.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!