Începând de miercuri, 13 august, în farmaciile din oraş, dar şi în incinta unor supermarketuri şi instituţii publice, vor funcţiona, din nou, puncte de distribuire a apei potabile, măsura fiind luată ca urmare a temperaturilor caniculare înregistrate în ultimele zile, dar şi a prognozei meteo, ce anunţă, în continuare, zile foarte călduroase la Giurgiu.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, astfel de puncte vor funcţiona în farmacii ca: Hofigal din Strada Tineretului, 2N Pharma din Strada 1 Decembrie 1918, Donna în Piaţa Centrală, Saniomaliona în Piaţa Gării, Terrafarm pe Bd-ul Nicolae Bălcescu şi cea situată pe strada N. D. Barcian în blocul MUV 1, cea din fostul Supermarket Interex şi cea de pe Bd-ul CFR, zona Autogară, dar şi în supermarketurile Penny şi Billa, precum şi în alte puncte strategice, precum Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Policlinică şi Vamă.