Politic

Seniorii liberali giurgiuveni şi-au ales conducerea

seniori bun 1Centrul Cultural „Ion Vinea” a fost, sâmbătă, 1 februarie, gazda alegerilor în cadrul Clubului Seniorilor Liberali, participând la eveniment peste 100 de persoane cărora le-au fost alături cei din conducerea PNL Giurgiu.
Preşedinte al Clubului Seniorilor Liberali a fost ales avocatul Dragoş Ujeniuc, de altfel, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu.
Preşedinte la municipiu, Dumitru Beianu, le-a spus celor prezenţi că, deşi trăim vremuri grele cu probleme, la nivel global, ce nu pot fi influenţate de politic, unele dintre situaţii de la nivelul municipiului Giurgiu pot fi soluţionate prin implicarea unor oameni cu experienţă.
„Putem influenţa ceea ce se întâmplă strict în municipiul nostru şi putem aduce, astfel, o influenţă pozitivă, cu argumente şi cu oameni. Argumentele le avem, le putem prezenta şi le putem dovedi pe măsură ce avem, la rândul nostru, acces şi oportunităţi”, a declarat Beianu.
Toate partidele evidenţiază persoanele de vârsta a III-a pentru că acestea dau dovadă de seriozitate, disciplină şi responsabilitate, a mai spus şeful liberalilor de la municipiu.
„Când e vorba despre oameni, fiecare partid trebuie să aducă în prima linie pe cei care au cea mai mare reprezentativitate în municipiu, cu valoare recunoscută de ceilalţi membri ai comunităţii, cu cele mai multe calităţi. Oameni cu care poate îi influenţăm inclusiv pe tinerii noştri, cumva confuzi în aceşti ani de după Revoluţie, astfel încât să aleagă drumul cel mai bun pentru viitorul lor”, a mai punctat Beianu.
Luând cuvântul, şeful PNL Giurgiu, Vasile Mustăţea, a spus că îşi doreşte ca acest club să fie extins şi la nivel judeţean. „Probleme nu sunt numai în oraşul nostru, probleme sunt în tot judeţul şi trebuie să fim organizaţi, mai ales că, în acest an, noi avem obiective deosebite şi va fi şi un an extraordinar de greu”, a spus Mustăţea, referindu-se la scrutinurile din vară şi din toamna lui 2014.seniori bun 2
De asemenea, Vasile Mustăţea le-a vorbit seniorilor liberali despre situaţia politică locală, iar legat de alegerile europarlamentare, Mustăţea a precizat că îşi doreşte ca PNL Giurgiu să demonstreze că rămâne pe primele locuri în ţară, cu privire la rezultatele votului.
Un mesaj de încurajare pentru seniorii liberali a avut şi vicepreşedintele liberal, Dumitru Gavrilă, care le-a vorbit acestora şi despre alegerile locale din 2016.
„Împreună cu domnul Beianu şi cu domnul Mustăţea şi cu toţi colegii care fac parte din Biroul Politic Judeţean şi cel Municipal dorim ca acest Club al Seniorilor să nu rămână doar la o întâlnire acum sau peste 6 luni, ori să ne mai vedem doar în campanii. Trebuie să facem un program clar şi să dăm dovadă de o bună organizare”, a spus Dumitru Gavrilă.
Mesaje au transmis seniorilor liberali şi Ovidiu Andrei, dar şi parlamentarul Viorel Teodorescu.
„Clubul Seniorilor Liberali este o structură care, sper eu, ne va aduce un plus valoare aici, la nivelul municipiului Giurgiu, structură ce va avea în alcătuire foarte mulţi oameni valoroşi şi care pot, prin ideile lor şi cu experienţa dumnealor, să ne împărtăşească multe lucruri care să ne poată duce la câştigarea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, dar şi cele locale din 2016”, le-a transmis şi deputatul liberal Viorel Teodorescu.
„Valoarea şi experienţa dumneavoastră, înţelepciunea şi faptul că sunteţi alături de noi ne dă dreptul să ne situăm în ierarhia partidelor, ca o formaţiune a elitelor”, a spus şi vicepreşedintele PNL Ovidiu Andrei.
Au luat cuvântul, ulterior, şi mai mulţi seniori din sală, care s-au declarat mulţumiţi de faptul că a fost creată noua structură, dar au ridicat, în unele cazuri şi probleme personale.
Marga Şuler: „Consider salutară înfiinţarea acestui club şi sunt convinsă că cei prezenţi aici alături de cei pe care îi vom convinge să vină alături de noi vom face de aşa natură încât să demonstrăm că PNL este un partid de viitor şi care ne poate asigura o viaţă mai bună”.
Sciitorul Tudor Rădan: „Mă regăsesc printre liberali pentru că fiind de formaţie profesor de istorie am avut şi am în continuare o mare consideraţie pentru ce au făcut liberalii de-a lungul istoriei României. Sper ca această activitate lăudabilă de făurire a României moderne să fie continuată şi de acum înainte”.
 
C.S.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!