Ajuns la 82 de ani, Leon Dănăilă – cel mai mare specialist în neurochirurgie din România şi una din personalităţile marcante ale medicinei mondiale – a decis să-şi vândă casa pentru a mai publica o carte ce ar putea să salveze mii de vieţi.
Este de precizat din capul locului că după o viaţă dedicată medicinei şi 40.000 de pacienţi salvaţi, statul român îl recompensează pe Leon Dănăilă cu 2.500 de lei lunar.
Deşi apreciat pe întreg mapamondul pentru realizările sale în domeniul neurochirurgiei, Leon Dănăilă a ajuns în această postură extremă – de a hotărî să-şi vândă casa – pentru că, a hotărât domnia sa, editarea unui tratat de maximă importanţă este infinit mai preţioasă decât confortul său elementar.
Din fericire, după ce s-au auzit toate acestea, sute de români din ţară şi din diaspora au sărit în ajutorul domnului doctor Dănăilă. Mai mult, câteva edituri prestigioase din ţară au anunţat că îi vor publica gratuit tratatul maestrului, dar şi viitoarele sale lucrări.
Leon Dănăilă a performat în domeniul său decenii de-a rândul, ajungând la un procent de doar 5% mortalitate, după ce, la începutul carierei, mortalitatea în cazul bolilor pe creier depăşea 50%.
La 24 de ore distanţă după anunţul făcut de neurochirurg, adică marţi, 24 martie, 38 de cetăţeni români donaseră în cadrul unei campanii crowfunding, 940 de dolari.
știre anterioară