O expoziţie – continuare a uneia de succes, vernisată în premieră în 2010, la Muzeul municipiului Bucureşti, „Coasta de Argint”(Balcic), semnată Tudor Filip şi alcătuită din zeci de tablouri cu peisaje maritime sau detalii, ori chiar chipuri speciale, a poposit la Muzeul Judeţean „Teorhari Antonescu”, începând cu miercuri, 11 decembrie.
La vernisajul organizat în aceeaşi zi au participat personalităţi giurgiuvene, cunoscători ai artei plastice sau doar iubitori de frumos, prieteni şi apropiaţi ai pictorului giurgiuvean.
Directorul adjunct al muzeului giurgiuvean, muzeograful Emil Păunescu a spus că Tudor Filip nu poate decât să facă cinste vieţii artistice locale, prin toate expoziţiile sale apreciate în Capitală, în alte oraşe ale României, dar şi peste hotare.
Explicând astfel ceea ce a încercat să surprindă artistul în picturile sale, artistul Petra Şerbănescu a spus că, într-adevăr, şi în opinia sa, lumina de la Balcic este una specială, atât de potrivită pentru actul de creaţie. „Această culoare, senzaţiile din ea, sunt redate în picturile acestei expoziţii şi îl felicit pe Tudor Filip pentru că privind lucrările, poţi să te identifici cu Balcic”, a subliniat Petra Şerbănescu.
Despre Tudor Filip ca „poet al culorilor” a vorbit şi directorul Bibliotecii Judeţene „I.A. Bassarabescu”, scriitorul Ion Gaghii. El a remarcat tehnica specială a pictorului giurgiuvean, spunând că prin intermediul culorii Filip reuşeşte să transmită starea de linişte sau, dimpotrivă, de nelinişte a sufletului său.
Au vorbit despre artistul şi omul Tudor Filip şi Dorin Cojocaru, Dumitru Beianu, dar aflaţi şi cum vede artistul ceea ce a lăsat oamenilor prin culoare, miercuri seara, la Valahia TV, în jurnalul de ştiri. Imagini şi interviuri şi pe www.valahiatv.ro
știre următoare