De la mijlocul acestei luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu ar putea intra în colaps după ce finanţarea din ultima perioadă a scăzut dramatic, din cauza ordinelor primite de la Ministerul Sănătăţii. Conducerea Spitalului a apelat la Casa de Asigurări de Sănătate pentru găsirea unei soluţii, respectiv pentru plata restanţelor de aproape două miliarde şi jumătate lei vechi.
“Din cauza deciziilor iraţionale luate de către Ministerul Sănătăţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu ar putea intra în imposibilitatea de a funcţiona după 15 mai. Cel mai probabil, în curând se vor face internări pe bază de programare şi se vor trata doar urgenţele”, a atras atenţia directorul economic al Spitalului, Mariana Bârsă. Declaraţiile referitoare la criza prin care trece sistemul sanitar românesc au fost făcute în cadrul conferinţei de presă a PNL Giurgiu de vineri, 6 mai. Referitor la stocurile de alimente şi medicamente, până în prezent nu au fost probleme grave, dar stocurile vor ajunge pentru maximum o lună, plata facturilor furnizorilor de materiale sanitare şi medicamente fiind restantă din februarie. Directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Mariana Bârsă, a făcut şi o serie de declaraţii cu privire la starea actuală a unităţii medicale de care se ocupă, iar unul dintre subiectele abordate a fost legat de investiţiile pe care ar trebui să le asigure Ministerul Sănătăţii. Se pare însă că tot din cauza sumelor mici primite de la Guvern, conducerea Spitalului este nevoită să apeleze la soluţia de a cumpăra un aparat tomograf în rate. În acest sens, se va stabili o întâlnire cu reprezentanţii unor firme de specialitate, luna viitoare. Mariana Bârsă a adus în discuţie şi faptul că Ministerul Sănătăţii investeşte sume importante de bani în capitole ce nu au nevoi şi care nu pot fi redirecţionate către alte domenii deficitare.
În cadrul aceleiaşi întâlniri cu presa, Mariana Bârsă a vorbit şi despre investiţiile în această unitate medicală, concluzia fiind aceea că, în timp ce Guvernul contribuie la distrugerea Spitalului, Consiliul Judeţean continuă să deruleze un program investiţional bine pus la punct, la fel şi reprezentanţii societăţii civile.
O alta consecinţă negativă a deciziilor luate de către ministrul Sănătăţii este şi desfiinţarea Spitalului de Boli Infecţioase de la Singureni, această unitate urmând să fie transformată într-o secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. “Ne-am propus mutarea secţiei de oncologie, planning familial şi medicină sportivă într-un alt corp de clădire şi astfel, în pavilionul rămas gol vom muta secţia de boli infecţioase de la Singureni, după ce corpul de clădire va fi renovat din fonduri proprii.”, a mai precizat Mariana Bârsă.