Social

Valori tradiţionale europene puse în valoare în cadrul unui proiect

După ce anul trecut, în noiembrie, s-au întâlnit pentru prima oară în Cipru, partenerii în cadrul proiectului “Firele care ne leagă” s-au revăzut recent în Germania, în cadrul unor ateliere de lucru şi întâlniri de analiză. Ţara noastră este reprezentată în acest proiect de către Fundaţia Acţiunea Civică Filiala Giurgiu şi partenerul său, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu, în Limburg fiind prezenţi trei reprezentanţi români, alături de parteneri ciprioţi, greci, bulgari, estonieni, finlandezi şi germani.Partea română a prezentat filmul workshop-ului desfăşurat în martie, la Giurgiu, numit „Ţesături tradiţionale româneşti”, imagini ce vor fi incluse şi în cadrul unui documentar despre arta tradiţională din zona Vlaşca. Proiectul “Firele care ne leagă”are drept scop promovarea valorilor artei tradiţionale din fiecare ţară participantă şi valorizarea tradiţiilor specifice fiecărei comunităţi. În cadrul proiectului vor fi organizate ateliere de lucru în care va avea loc un transfer de cunoştinţe către tineri. Scopul final este realizarea unui film documentar prin care se va oferi şansa artizanilor locali din cele şapte ţări sa fie promovaţi şi cunoscuţi la nivel internaţional.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!