Politic

Sprijinim concret Giurgiu? Discutăm…

13614777801335450707pontaToate bune şi frumoase până la răspunsuri la probleme concrete. printre întrebările venite în cascadă, din partea jurnaliştilor centrali, un ziarist giurgiuvean a reuşit să-l întrebe pe premierul Victor Ponta cum pot ajuta efectiv autorităţile naţionale pe cele din teritoriu pentru reducerea şomajului şi crearea locurilor de muncă. Răspunsul premierului a cuprins aceeaşi idee a „discuţiilor” cu cei din Giurgiu pe domenii de interes major.
Pornind de la ideea lansată chiar de Victor Ponta, în timpul discursului de pe scena amenajată în incinta fostului Şantier Naval, legată de faptul că preferă investiţiile autohtone, un jurnalist local i-a reamintit premierului faptul că Giurgiu înseamnă nu doar cele patru nave lansate joi, la apă, ci mai degrabă şomaj ridicat. Premierului i-a atras atenţia o remarcă a ziaristului, făcând mai întâi precizarea că nu a spus că nu este de acord cu investiţiile străine, dar a recunoscut că le preferă pe cele româneşti. Una peste alta, a răspuns şi la întrebarea jurnalistului, dar nu concret, ci aşa cum ne-am obişnuit. Problemele arzătoare ale judeţului sunt tot la stadiu de discuţii.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!